de Ziua de Cluj, 27 iulie 2010, 14:49
O parte dintre locuitorii din zona Primăverii, din cartierul Mănăştur, şi-au tras astăzi la sorţi locurile de parcare din parkingul Minerva. Este vorba de 285 de clujeni, în vreme ce numărul locurilor de parcare ajunge la 480.
"Mi se pare o modalitate foarte bună, de a trage la sorţi locurile de parcare. De un an, de când a început construcţia, a trebuit să parcăm maşina pe o stradă unde am amenajat o parcare şi am fost amendaţi pentru asta", a spus Mariana Culcer, unul dintre clujenii care s-a prezentat astăzi la tragerea la sorţi a locurilor de parcare.
Astăzi au fost trase la sorţi locurile de la subsolul 2 şi de la etajele parking-ului, în vreme ce parterul este rezervat pentru firmele care au activitate în zona parcării. Tarifele ajung la 110 lei pe an pentru persoanele fizice şi la 850 de lei pe an pentru companii, în vreme ce la terasă un loc de parcare costă 65 de lei. De menţionat că deşi tarifele sunt mai mici pentru cele 50 de locuri de la terasa parcării, până acum niciunul dintre locuri nu a fost revendicat.
Lucrările la parkingul din Mănăştur au început anul trecut şi urmează să fie terminate în luna august.