Administraţie

Apartamentele ANL de pe Mehedinţi, scoase la vânzare

Consiliul Local Cluj-Napoca a iniţiat procedura de vânzare a apartamentelor ANL din blocurile de pe strada Mehedinţi din cartierul Mănăştur.

In acest sens, la şedinţa de mâine, consilierii locali vor dezbate un proiect de completare a hotărârii privind trecerea din domeniul public al municipiului în domeniul statului a respectivelor blocuri de locuinţe, adoptată de forul local la finele verii tocmai pentru simplificarea procedurii.

 

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor a solicitat municipalităţii clujene adoptarea unei hotărâri care cuprinde şi prevederi pentru reglementarea juridică a terenurilor aferente construcţiilor, după caz, însoţită de Anexele cu datele de identificare a construcţiilor de locuinţe, respectiv de identificare a terenurilor. Aceasta, pentru ca ultimul pas de trecere a locuinţelor în proprietatea privată a statului să se deruleze în condiţii bune, iar apartamentele ANL să poată fi scoase la vânzare către chiriaşi. La Cluj, Executivul Primăriei a propus trecerea în domeniul public  al statului a trei blocuri de locuinţe însumând fiecare câte 38 de apartamente (36 cu o cameră şi două cu două camere – n.red.).

 

 Conform inventarului municipalităţii, valoarea unui imobil este de 2.900.997,497 lei (aria construită -  478,17 mp şi aria desfăşurată construită – 2.390,85 mp). Cele trei construcţii rămân în administrarea Consiliului Local în vederea vânzării apartamentelor către chiriaşi, la cererea acestora. Apartamentele pentru care nu există solicitări de cumpărare vor fi reînchiriate tinerilor conform criteriilor ANL. De asemenea, terenul de 4.000 de metri pătraţi de pe Mehedinţi nr. 41 trece în proprietatea privată a municipiului.

 

Directorul executiv al Direcţiei Patrimoniul şi Evidenţa Proprietăţii, Ştefania Ferencz (foto), a declarat că, deocamdată, cei 111 de chiriaşi din blocurile de pe Mehedinţi nu au fost reverificaţi de inspectorii Primăriei dacă, între timp, nu au dobândit o locuinţă proprie şi dacă mai respectă condiţiile contractuale iniţiale. “Contractele chiriaşilor din blocurile ANL de pe Mehedinţi expiră anul acesta. Până la scoaterea la vânzare a apartamentelor, acestea vor fi prelungite prin act adiţional. Este adevărat că s-a discutat despre verificarea chiriaşilor înainte ca forul local să prelungească respectivele contracte cu un an. Inspectorii noştri au fost însă prinşi cu repartizarea locuinţelor din Oser, astfel că verificările vor fi efectuate în prima parte a anului următor”, a explicat Ferencz.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.