Apel dur al primarului Emil Boc: „Le recomand tuturor să nu meargă în acel club"

Apel dur al primarului Emil Boc: „Le recomand tuturor să nu meargă în acel club
Primarul a explicat marţi dimineaţă, la Realitatea FM, că un club din centrul Clujului este certat serios cu normele de siguranţă. Reprezentanţii clubului susţin însă că toţi clienţii lor sunt în siguranţă.

UPDATE Marţi seara, clubul Janis s-a închis temporar. A intrat „în renovare" fix la ora 22:20. Era o „seară studențească", însă la nicio oră de la începerea party-ului clienții au fost rugați de către agenții de securitate să părăsească clubul întrucât ar exista anumite defecțiuni, cu promisiunea că banii de intrare le vor fi returnați, relatează Transilvania Reporter. „Nu au fost defecțiuni. Am decis să închidem până se lămuresc problemele legate de legislația PSI. Presupun că vi s-au dat banii înapoi. Vă așteptăm la Tauffer", le-a transmis jurnaliștilor patronul Adrian Munteanu.

 

Un club din centrul Clujului este arătat cu degetul de primarul Emil Boc, care susţine că acolo ar fi putut apărea oricând un eveniment tragic, precum cel petrecut vineri seara, la clubul Colectiv din Bucureşti.

„Clubul Janis nu are aviz deloc, nu că nu are aviz de la PSI (prevenirea şi stingerea incendiilor n.r.). De la primărie au fost şi i-au amendat, cei de la PSI i-au amendat, cei de la Inspecţia Muncii, de la Direcţia de Sănătate Publică i-aiu amendat. Ei contestă. Avem 36 de procese şi tot schimbă firma. Este amendat, când ajunge la proces schimbă firma. Au un administrator de peste 70 de ani. La recomand tuturor să nu meargă acolo. Profită că ISU nu le poate închide barul. Legea ar trebui făcută în aşa fel încât dacă nu ai extinctor, dacă nu ai uşi, zugrăveală, sprinklere, ISU să te poată închide a doua zi, ca ANAF", a spus Emil Boc, la radio.

ZIUA de CLUJ a încercat să îi ceară o poziţie lui Adrian Munteanu, patronul mai multor cluburi, inclusiv Janis. În schimb, pe pagina de Facebook a clubului există un mesaj, ca răspuns la comentariul unui client. „"Pivniţa" noastră e My Way şi da, e unul din puţinele cluburi underground din oraş care are două ieşiri...Mai ştiţi vreunul?".

În clubul Colectiv a avut loc vineri seara un incendiu puternic, al cărui prim bilanţ a fost 24 de morţi şi aproape 200 de răniţi. Numărul morţilor ajunsese marţi la 32, în timp ce în spitalele bucureştene mai sunt aproximativ 130 de răniţi. 90 dintre victime sunt în prezent în stare gravă şi foarte gravă, medicii spunând că evoluţia lor este impredictibilă şi oricând se pot înregistra noi decese.

 

Loading...
Comenteaza