News alert Exclusiv Aquaparkul Clujului. Vine Therme pe la noi (surse)

Aquaparkul Clujului. Vine Therme pe la noi (surse)
Therme se clonează la Cluj

Surse ZIUA de CLUJ susțin că sunt planuri mari: Clujul va avea un aquapark asemănător celui din nordul capitalei.

Primarul din Chinteni, Lucia Suciu, a anunțat că se afla în fața demarării licitației pentru proiectul tehnic al aquaparkului pe care dorește să îl construiască pe fonduri din PNDL 2, dar nici Clujul nu se lasă mai prejos. În ședința de Consiliul Local de miercuri, primarul Emil Boc a surprins pe toată lumea după ce a cerut un vot de principiu pentru demararea studiului de fezabilitate privind construcția unui aquapark în zona Becaș, care se va întinde pe aproximativ 12,5 hectare. Dacă la Chinteni se poate, cum să nu se poată și la Cluj, unde bâlbâiala cu tobogane ține dinainte de alegerile locale.

Potrivit datelor prezentate miercuri, aquapark-ul va cuprinde trei zone: o zonă cu 800 de locuri de parcare, desfășurată pe trei hectare, o zonă cu bazine acoperite și o zonă amenajată în aer liber, cu spații pentru copii între trei și șapte ani și cel puțin cinci tobogane cu o înălțime cuprinsă între 14 și 17 m. Spațiile acoperite vor adăposti zone de înfrumusețare, healthcare, spa, masaj, recreere și tobogane deschise pe toate durata anului. Valoarea estimată a aquapark-ului este de 30 milioane de euro.

Boc a amintit în treacăt că aquaparkul va fi construit împreună cu un partener. Și aici vine informația interesantă: sunt mari șanse ca acest partener să fie asocierea BSH Geothermie Nord - A-Heat Allied Heat Exchange Technology AG, care a ridicat și Therme Balotești, celebrul loc de relaxare din nordul Bucureștiului, susțin sursele ZIUA de CLUJ.

BSH Geothermie Nord - societate în comandită simplă este deținută în proporție de 99,9% de o firmă austriacă, STL Beteiligungs-AG. Restul de 0,1% se află în posesia celuilalt asociat, firma Geothermie Nord SRL, deținută de sibianul Robert Hanea și administrată de un alt sibian, Stelian Iacob. Iacob este administrator și la Therme Nord București SRL, înregistrată de asemenea în Sibiu, fiind totodată manager general al complexului geotermal. La rândul său, Robert Hanea este reprezentantul legal în România al austriecilor de la A-Heat Allied Heat Exchange Technology AG, deținători a 26,5% din capitalul Therme Nord București SRL.

În toamna anului trecut, administratorii de la Therme au încercat să găsească un amplasament la Cluj pentru un complex similar celui de la Balotești. Așa se face că, după ce au "curtat" fără succes investitori pentru ștrandul Sun și au amânat transformarea lui în aquapark, reprezentanții municipalității s-au grăbit acum să anunțe că vor trece la realizarea unui astfel de complex de agrement. Sigur, un parteneriat nu se poate face decât în urma unor proceduri legale, care exclud o înțelegere prealabilă cu un investitor. "Viziunea preliminară a municipalității este să realizăm acest proiect în parteneriat cu o firmă privată, care să fie selecționată în baza procedurilor de achiziție publică, municipalitatea urmând să concesioneze terenul stabilit către firma privată selectată transparent", a scris Emil Boc pe Facebook.

Aquapark-ul Therme utilizează apă geotermală captată de la o adâncime de 3.100 m, în zona comunei Balotești, Ilfov. Therme Nord București SRL deține din 2014 licență de concesiune pentru explorarea resurselor de apă geotermală din perimetrul Balotești, județul Ilfov, emisă de Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM).

Loading...
Comenteaza