Administratie

Asfalt nou pe strada Câmpului

Municipalitatea a anunţat ieri că au început lucrările de reabilitare pe strada Câmpului, la tronsonul care începe în zona intersecţiei cu strada Mehedinţi.

Lucrările de modernizare pe Câmpului nu au putut fi realizate în totalitate deoarece s-au efectuat în permananţă intervenţii la reţelele de apă şi canalizare, dar şi la conductele de gaz. Locuitorii s-au plâns de nenumărare ori primăriei de starea jalnică a arterei, mai ales după ce plouă. Oamenii au cerut chiar o reducere la impozit de la instituţie, în condiţiile în care spun că îşi “rup” zilnic maşinile pe străzile Câmpului sau E. Lovinescu.

“Lucrările de pe strada Câmpului au fost operate de Compania de Apă Someş. Noi nu am fost responsabili pentru modul în care s-a lucrat, care a stârnit nemulţumirea riveranilor”, a afirmat purtătorul de cuvânt al primăriei, Oana Buzatu.

Ea a adăugat că din această săptămână se reiau lucrările de modernizare. “S-a predat amplasamentul către societatea Kiat Grup, întrucât s-au finalizat lucrările la reţelele de apă şi canal. Vor fi reabilitaţi 900 m de drum, tronson cuprins între străzile Mehedinţi şi M. Zsigmond. Lucrările sunt executate în cadrul contractului “100 de străzi”, a declarat Buzatu. Aceasta a mai spus că valoarea lucrărilor de asfaltare va fi cunoscută abia după recepţia obiectivului.

Publicitate

Comentarii

E Lovinescu

thumb down thumb up
miercuri, 18 august 2010, 08:41
de I.M.

Se asfalteaza si str. Eugen Lovinescu? Multumesc
raspunde

Borhanci

thumb down thumb up
miercuri, 18 august 2010, 14:16
de Robert

Dar de Borhanci cand va ocupati? Am bagat peste 3000 de euro in 6 luni pentru repararea masinii.
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.