Administratie

Asfaltările din mai încep în iulie

Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) a dat câştig de cauză Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj în ceea ce priveşte plângerea formulată de societăţile Rosal Grup şi Plastidrum împotriva caietului de licitaţie pentru lucrările de întreţinere. Cu toate acestea, lucrările vor fi întârziate cu aproape două luni.

“Vineri a fost emisă decizia CNSC şi putem continua chiar de acum procedura de licitaţie. Numai că, oricum, din pricina acestei contestaţii, lucrările vor fi mult întârziate”, a declarat directorul adjunct al DRDP, Marius Cătăniciu. Acesta a explicat că, în mod normal, licitaţia ar fi trebuit finalizată până în 21 aprilie, astfel încât lucrările să poată porni din mai.

 “Vechiul contract a expirat deja din 31 martie. Acum a venit vremea frumoasă, iar noi nu avem cu cine lucra la drumuri pentru că procedura ne-a fost blocată încă din 7 aprilie. Acum, până mai trece iar perioada cu anunţul, până deschidem ofertele, până anunţăm societăţile câştigătoare, cred că ajungem în luna iulie şi este destul de târziu”, a spus Cătăniciu.

Acesta a adăugat că nu este corect ce se întâmplă, având în vedere că CNSC a dat câştig de cauză DRDP. “Pentru că, din cauza acestei contestaţii, suntem nevoiţi să amânăm atât de mult lucrările la drumuri, eu le-aş cere despăgubiri acestor societăţi”, declară Cătăniciu.

 

Cele două societăţi, Rosal Grup şi Plastidrum, au contestat doar o parte din condiţiile impuse în caietul de sarcini privind licitaţia DRDP pentru atribuirea lucrărilor la drumurile naţionale din judeţele Cluj, Bistriţa, Bihor, Alba, Satu Mare, Maramureş şi Sălaj – “întreţinere multianuală vară-iarnă 2008 – 2011”, contract evaluat la peste un miliard de lei, ce vizează 2.182 de kilometri de drum.

 Constestaţia a fost suficientă însă ca timp de aproximativ o lună procedura să fie stopată. Prima societate, reprezentată de omul de afaceri Silviu Prigoană, a contestat la CNSC faptul că i se îngrădeşte dreptul de participare, având în vedere că în caietul de sarcini se cere şi depunerea bilanţului contabil pe anul 2007.

“Suntem o societate mare, iar legea spune că am timp să depun bilanţul pe 2007 până în 31 mai. Şi atunci cum mă condiţionează ei în caietul de sarcini să prezint bilanţul pe care încă nu-l am?”, a spus Prigoană. Contestaţia formulată de Rosal a fost respinsă însă de CNSC pe motiv că a fost depusă tardiv.

 “Eu am contestat deja decizia CNSC. S-a luat în calcul data la care s-a înregistrat la ei contestaţia Rosal, însă, conform legii, trebuia să ia în considerare data poştei. Nu mă las, merg mai departe. Acel caiet de sarcini era făcut strict pentru firmele mici, nu şi pentru cele mari, iar asta nu mi se pare legal şi corect pentru o licitaţie publică deschisă”, a declarat Prigoană.

 

Societatea Plastidrum este un vechi client al DRDP. “Reprezentanţii acestei societăţi s-au temut că odată cu licitaţia multianuală i-am putea priva cumva pe ei de lucrările la marcaje rutiere, pentru că mai au cu noi contract pe trei ani”, a explicat Cătăniciu. Acesta a adăugat că, deşi le-a explicat reprezentanţilor Plastidrum că societatea nu are cum să piardă contractul cu DRDP pe toată durata pe care a fost semnat, nu înţelege de ce aceştia au făcut contestaţie.

 “După ce ar fi expirat contractul lor, s-ar fi ajuns probabil la o extindere de contract sau la o nouă licitaţie, dar, deocamdată, contractul pentru marcaje este al Plastidrum, iar contestaţia lor a fost nemotivată”, spune directorul adjunct al DRDP, întărind decizia pe care, de altfel, a anunţat-o CNSC.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.