Administratie

“Blestemul Moina”: licitaţia a fost contestată

Societatea Proiect Carpaţi din Bucureşti cere anularea licitaţiei organizate de Consiliul Judeţean (CJ) Cluj pentru proiectarea noului “Ion Moina”. De cealaltă parte, reprezentanţii CJ susţin că societatea bucureşteană nu a procedat conform legislaţiei în vigoare şi vrea să ceară amendarea ei, dacă se dovedeşte că a îngreunat fără temei activitatea comisiei de licitaţie.

Motivele invocate de Proiect Carpaţi în contestaţia depusă la sediul Consiliului Judeţean se leagă în primul rând de incompatibilitatea a doi membri din comisia de licitaţie: consilierul Ioan Petran şi arhitectul Radu Spânu. Aceştia au participat la deschiderea ofertelor de calificare şi abia apoi s-au retras.

“Am depus contestaţie încă de joi, am cerut anularea licitaţiei pentru că cei doi membri care sunt angajaţi ai Universităţii Tehnice nu ar fi trebuit să asiste la deschiderea ofertelor”, a declarat reprezentanta Proiect Carpaţi, Ana Cârlan. Aceasta a adăugat că a mai contestat şi faptul că la deschiderea plicurilor ar fi trebuit prezentate şi ofertele tehnice.

“Dacă au prezentat partea financiară, ar fi trebuit să prezinte şi partea tehnică tot atunci, sau măcar să ne cheme şi pe noi când au discutat ofertele tehnice”, spune Ana Cârlan.

 

Au lipsit specialiştii

 

Un alt aspect ţine de punctajul acordat de comisie. “Noi am colaborat cu cei mai profesionişti arhitecţi germani, care au lucrat şi pentru stadionul «Lia Manoliu», aşa încât cred că e discutabil dacă oferta Universităţii Tehnice Cluj-Napoca este mai bună decât a noastră.

Cu atât mai mult cu cât în comisie nu a fost chemat nici un specialist să se pronunţe. Or, cred că dacă vorbim despre un proiect precum stadionul “Ion Moina”, comisia ar fi trebuit să se consulte şi cu specialişti”, a mai adăugat reprezentanta Proiect Carpaţi.

 

Proiect Carpaţi, acuzat de tergiversare

 

De cealaltă parte, preşedintele comisiei de licitaţie, consilierul PSD Dan Canta, susţine că toate aceste nemulţumiri ar fi trebuit prezentate de Proiect Carpaţi atunci când au fost deschise ofertele. “Noi am întrebat atunci dacă sunt de acord cu procedura. Şi ne-au aprobat. Presa a fost de faţă. Acum e tardiv să spună că nu s-a procedat corect”, a spus Canta.

Mai mult, conform juriştilor CJ, procedura urmată de Proiect Carpaţi nu a fost una corectă. “Conform Ordonanţei de Guvern din 19 aprilie 2006, cei nemulţumiţi de derularea licitaţiei trebuie să depună contestaţie la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC). Mai pot, de asemenea, să facă plângere în contencios administrativ.

Autoritatea contractantă, Consiliul Judeţean în cazul nostru, trebuie doar notificat”, spune Canta. Acesta a precizat că reprezentanţii judeţului s-au interesat la CNSC şi că la această instituţie nu s-a înregistrat nici o contestaţie. “Noi vom face o notificare la CNSC, dar - dacă se dovedeşte că Proiect Carpaţi ne-a îngreunat treaba - avem dreptul legal să le percepem amenzi şi să le cerem daune”, mai spune Canta.

Ana Cârlan, reprezentantul Proiect Carpaţi, a adăugat că nu a ştiut că trebuie să depună contestaţie la CNSC, dar susţine că e dreptul societăţii să-i fie soluţionată contestaţia. “Azi (ieri  - n. red.) e ultima zi în care mai putem depune contestaţie, aşa încât avem timp să trimitem şi la CNSC o copie”, a precizat Ana Cârlan.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.