Administraţie

Bugetul municipiului, născut “prin cezariană”

Liderul consilierilor PSD, Remus Lăpuşan, a atras atenţia edilului Emil Boc că nu există un dialog cu judeţul pentru rezolvarea problemelor legate de zona metropolitană, dezvoltarea aeroportului, dar nici între majoritate şi opoziţie în Consiliul Local.
Publicitate
 

 Consilierul Ioan Vuşcan a semnalat cheltuielile de 36,4 milioane de lei de la capitolul spaţii verzi, aducând în discuţie “panseluţele” pentru care municipiul cheltuieşte foarte mulţi bani anual, fără nici o justificare, conform social-democraţilor.

Alexandru Cordoş a propus chiar amânarea votului, până nu se clarifică toate obiectivele de investiţii cu alocările aferente. Liderul consilierilor PSD, Ştefan Dimitriu, le-a imputat lui Emil Boc şi şefului Direcţiei Tehnice, Sorin Apostu, gestionarea bugetului local şi faptul că descalifică din start consultările.

“Mă uit la dumneavoastră, domnule primar, şi îmi aduc aminte de şedinţele din perioada 1996 – 2000, când în locul dumneavoastră stătea altcineva care semna mapele în timpul şedinţei, la fel. Era la fel de sigur de votarea bugetului la fel cum sunteţi dumneavoastră. îmi pare rău că sunt martor la descalificarea consultărilor. Era normal ca directorul tehnic să vină în faţa noastră cu o situaţie asupra totalului investiţiilor de anul trecut şi a procentului dintre ele care s-a realizat. La o majorare a bugetului o să fim în aceeaşi situaţie. Avem trei cartiere de locuinţe prioritate pentru Primărie, iar destinaţia investiţiilor se poate schimba în acest sens”, a atras atenţia Dimitriu.

El a adăugat că este nesănătos pentru Cluj să nu realizezi strategiile pe termen scurt, iar acestea să fie infirmate de buget. “Degeaba priviţi de sus, domnule Apostu. Când nu veţi mai fi director tehnic o să vă demonstrez că şi pe vremea dumneavoastră s-au făcut lucruri rele pentru oraş. A mai fost un înfumurat înaintea dumneavoastră, iar acum este un cetăţean umil care a învăţat să salute sau să răspundă la salut. Nimic nu este veşnic”, a mai completat Dimitriu.

Pe de altă parte, liderul UDMR, Laszlo Attila, a atras atenţia că municipalitatea trebuie să-şi însuşească cele 12,4 milioane de lei statuaţi prin buget drept cofinanţări şi să atragă anul acesta şi finanţări europene.

 

Au luat aminte

 

în replică, Boc a recapitulat toate cele 28 de puncte pe care PSD le-a pus pe tapet în mod public spre a fi incluse în bugetul pe anul acesta, cu alocările pe fiecare segment: infrastructură, deşeuri, modernizare pieţe, locuinţe, refaţadizarea clădirilor sau paza cimitirului central. în plus, el şi-a asigurat disponibilitatea de a discuta cu judeţul. Directorul tehnic al Primăriei a atras atenţia că cheltuielile aferente spaţiilor verzi au salvat municipiul de amenzi din partea Gărzii de Mediu.

“Conform negocierilor cu Uniunea Europeană, până în 2013 trebuie să realizăm 24-26 de metri de spaţii verzi pe cap de locuitor. La Cluj suntem mult sub această cifră. Panseluţele, dar şi cei 51.000 de arbori, 14.000 de arbuşti, dar şi gardurile vii pe care le-am plantat ne-au scutit de amenzi serioase”, a explicat Apostu.

 în ceea ce priveşte mustrarea din partea lui Dimitriu, el s-a mărginit doar să declare că “a luat aminte”. în consecinţă, consilierii au aprobat cheltuielile de anul acesta, rectificate cu peste 380.000 de lei, reprezentând o subvenţie guvernamentală pentru Regia Autonomă de Termoficare.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.