Administratie
Câmpeneşti e noul Jucu
de Ziua de Cluj, 30 ianuarie 2008, 00:28
Terenul de circa 900 de hectare din Câmpeneşti se află în proprietatea Consiliului Local Apahida. Administraţia judeţeană vrea să contribuie la viabilizarea acestui teren. Costurile iniţiale au fost estimate la circa 10-12 milioane de euro. Consiliul Judeţean se asociază cu Apahida şi obţine, pentru început, 15 hectare de teren. Pe 12 hectare se intenţionează realizarea Spitalului Regional de Urgenţă, iar pe 3 hectare, imobile de locuit.
Consiliul Local Apahida deţine una dintre cele mai mari proprietăţi
funciare din judeţ. Terenurile din zona lacurilor Câmpeneşti măsoară o
suprafaţă de aproximativ 900 de hectare şi, chiar dacă o bună parte sunt
revendicate în instanţă, Apahida tot rămâne cu aproximativ 650 de hectare,
teren de care poate să dispună pentru diverse investiţii.
De altfel, în prezent, spun
reprezentanţii administraţiei Apahida, s-a dat startul la un cartier de
locuinţe pentru tineri, iar administraţia judeţeană plănuieşte un parteneriat
pentru realizarea Spitalului Regional de Urgenţă şi a unor complexe de
locuinţe. Terenul mai necesită să fie viabilizat. Pentru reţele de utilităţi,
apă, canalizare, curent ar fi nevoie de circa 5.000.000 de lei, crede primarul
din Apahida, Ionel Fărcaş.
“Noi avem făcute nişte studii, iar cheltuielile pentru apă şi curent sunt
prevăzute acolo”, a spus Fărcaş. La rândul său, arhitectul judeţului, Radu
Spânu, precizează că în mod normal costurile privind viabilizarea terenului, cu
tot ce implică, gaz, curent, canalizare, n-ar trebui să depăşească 12 milioane
de euro. Administraţia din Apahida speră
să obţină aceşti bani din parteneriatul pe care îl va semna cu Consiliul
Judeţean. Pentru început, Consiliul Judeţean va prelua 15 hectare de teren, pe
care se va realiza Spitalul Regional de Urgenţă şi un complex de locuinţe.
“O parte din locuinţe vor fi în cadrul proiectului Spital de Urgenţă,
pentru medicii rezidenţi, însă avem în plan să obţinem şi nişte fonduri ANL
pentru realizarea unui ansamblu de tipul celui de la Floreşti”, a explicat Radu
Spânu. Şi pentru cheltuielile pentru utilităţi se vor găsi soluţii.
“O parte din banii pentru infrastructură vom încerca să-i cuprindem în
studiul de fezabilitate păntru Spitalul de Urgenţă. Vom vedea cât se va aproba.
Dacă nu e suficient, vom găsi soluţii la faţa locului”, a adăugat Spânu. Un alt
avantaj al zonei Câmpeneşti se leagă şi de faptul că terenul se învecinează cu
traseul parcurs de autostrada urbană Gilău-Jucu.
Ce câştigă Consiliul Judeţean
“încă nu am stat să analizăm cum vom formula protocolul. Ideea este ca
administraţia judeţeană să primească cele 15 hectare pentru investiţia propusă,
iar la schimb să bage bani în viabilizare. Aşa, cu toţii vom avea de câştigat.
E vorba de un ajutor pe ajutor, pentru că noi oricum nu am fi avut
posibilitatea să viabilizăm terenul”, a spus primarul din Apahida.
Acesta nu a ştiut să răspundă dacă reprezentanţii Consiliului Judeţean se
vor mulţumi cu cele 15 hectare pe care le vor prelua pentru Spitalul de Urgenţă
şi pentru locuinţe.
“Deocamdată pentru spital avem
nevoie de 12 hectare. Pe restul de teren putem face locuinţele, mai ales dacă
obţinem şi fonduri de la ANL”, a spus Spânu. Rămâne de văzut dacă se va
întâmpla ca pe parcurs administraţia judeţeană să mai ceară teren, ca recompensă
la investiţia costisitoare pentru viabilizarea terenului.
“Deocamdată vorbim doar de 15
hectare pe care să se construiască spitalul şi locuinţele, dar încă nu s-a
semnat asocierea, rămâne de văzut la ce înţelegeri vom ajunge cu administraţia
din Apahida”, a spus arhitectul judeţului. Şi primarul din Apahida a precizat
că până la actul asocierii mai este nevoie de o întâlnire cu reprezentanţii
administraţiei judeţene.
“Mai întâi să se voteze în Consiliul Judeţean proiectul privind realizarea
Spitalului de Urgenţă, apoi vom discuta şi vom aproba şi noi în Consiliul Local
hotărârea privind realizarea investiţiei, urmând să cădem mai apoi la o
înţelegere cu toţii legat de termenii asocierii”, a spus Ionel Fărcaş.
Toată lumea vrea terenuri la
Câmpeneşti
Planuri cu terenurile de la Câmpeneşti şi-au făcut şi reprezentanţii
administraţiei municipiului Cluj-Napoca.
“Noi am făcut solicitare pentru o suprafaţă de circa 890 de hectare, este
vorba de Păşunea Tarcea, care se afla pe teritoriul municipalităţii” a spus
şeful Biroului mass-media din cadrul Primăriei, Raimonda Boian. Primarul din
Apahida spune însă că solicitarea Primăriei nu e veridică.
“Când primarul Boc avea influenţă la
Guvern îşi închipuia că poate să facă ceva ca să ne ia terenul. Dar nu au reuşit
nimic şi nici nu mai are cum s-o facă. Noi am intabulat toată suprafaţa pe
numele Consiliului Local Apahida, iar acum e terenul nostru cu acte în regulă”,
a spus Fărcaş.
Mai mult, Regia Autonomă “Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat”
(RAAPPS) a semnat ieri un protocol cu administraţia din Apahida prin care îi
cedează şi suprafaţa de circa 123 de hectare din zona lacurilor Câmpeneşti.
“Conform unei hotărâri de guvern, am cedat acest teren administraţiei din
Apahida. Ştiu că din această bucată Primăria Cluj-Napoca a revendicat, de
asemenea o suprafaţă. Nu ştiu ce mărime. Nici Primăria Cluj-Napoca nu ştie,
pentru că a angajat acolo nişte măsurători topo care au fost lăsate baltă. De
aceea terenul este încă în litigiu, însă de acum nu mai e problema noastră”, a
susţinut reprezentantul filialei clujene
a RAAPPS, Liviu Miclăuş.
Spitalul Regional de Urgenţă
demarează în două luni
Arhitectul judeţului, Radu Spânu, a afirmat că în cazul în care se încheie
asocierea cu administraţia locală Apahida, proiectul privind realizarea
Spitalului Regional din Apahida poate demara peste două luni.
“Noi avem deja studiul de
fezabilitate. Chiar dacă viza terenul Unităţii Militare din Floreşti, proiectul
poate fi modificat şi putem merge mai departe cu el. Nu mai avem nevoie decât
de teren iar apoi putem intra în comisie la Ministerul Sănătăţii pentru a
obţine finanţarea şi a demara proiectul. Dacă avem actele pe teren şi studiul
de fezabilitate, cred că în două luni putem demara investiţia”, a spus Spânu.
Ideea realizării Spitalului la
Apahida a venit din pricina tergiversării în Consiliul Suprem de Apărare a
Ţării a solicitării Consiliului Judeţean
privind preluarea terenului Unităţii Militare din Floreşti. Investiţia pentru
acest spital va fi suportată de Guvern şi se ridică la 2.200.000 de lei.