Când se dă drumul licitaţiei pentru modernizarea podului Garibaldi

Când se dă drumul licitaţiei pentru modernizarea podului Garibaldi

Primăria Cluj-Napoca pregătește demersurile de modernizare a podului Garibaldi, care va fi efectuată ”sub trafic”, întrucât închiderea sa completă pentru un an ar fi un dezastru pentru șoferii din cartierul Grigorescu.

Dacă autorizaţia de construire a fost semnată în 10 aprilie, în prezent se lucrează la realizarea caietului de sarcini pentru execuţia lucrărilor. Termenul de finalizare a documentelor, conform edilului Emil Boc, este 20 mai, după care poate fi lansată licitaţia pentru execuţia lucrărilor. Cel mai probabil, acest etapă va avea loc undeva la începutul lunii iunie.

Consiliul Local a aprobat, în decembrie 2017, indicatorii tehnico-economici pentru podul Garibaldi, reieșiți din studiul de fezabilitate. Există și o estimare de preț: 7,09 milioane de lei ar urma să coste modernizarea refacerea podului care leagă zona Parcului Central de cartierul Grigorescu.

O mare parte din această sumă ar putea fi suportată de Ministerul Dezvoltării Regionale, întrucât proiectul a fost inclus în Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) II. Podul ar urma să aibă 50,30 m lungime și trei deschideri. Lățimea structurii va avea 20-24 m, iar carosabilul, 14 m, adică patru benzi de circulație. Actualul pod are numai trei benzi.

Va exista trotuar și pistă pentru biciclete. S-a stabilit inclusiv că este nevoie de nouă grinzi. Spre comparație, la podul peste Someș de la autostradă, la Gilău, se vor folosi 64 de grinzi. Durata de execuție a fost estimată la nouă luni. Ideea modernizării podului Garibaldi are cam patru ani vechime.

Primăria a prezentat, în 2014, un proiect arhitectural futurist pentru podul Garibaldi. Acesta a fost însă "desființat" de unii dintre specialiști, care au susținut că este nevoie de un pod simplu și funcțional. Nu doar proiectul a fost un motiv de întârziere, ci și stăvilarele de sub pod, pentru care Primăria Cluj-Napoca a început un demers la guvern pentru a face transferul acestora de la Apele Române către municipalitate.

Loading...
Comenteaza