Cât ne costă autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele din fonduri europene. Despicăm preţul în patru

Cât ne costă autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele din fonduri europene. Despicăm preţul în patru

Clujul se întinde cât poate. Cere fonduri europene mult peste ce avea pus deoparte.

Emil Boc a anunţat, la final de aprilie, că primăria a depus cereri de finanţare pe fonduri europene în valoare de peste 100 de milioane de euro. Este vorba doar despre finanţările pe prioritatea de investiţii 4.1 a Programului Operaţional Regional, „Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”.

Adică, pe scurt, de bani pentru mijloace de transport ecologice. Lista achiziţiilor pe care intenţionează să le facă municipalitatea este formată din 30 de autobuze electrice, 50 de troleibuze, ce urmează să fie cumpărate în două faze, şi 24 de tramvaie.

Ce înseamnă aceasta la nivel de costuri? Autobuzele vor costa 18 milioane de euro, cu TVA inclusă, adică undeva la 500.000 de euro bucata. Nu este o estimare, ci preţul stabilit prin acordul-cadru cu polonezii de la Solaris, care au început deja livrarea primelor 11 autobuze cu baterii. Pe acestea Clujul le plăteşte din fonduri elveţiene. Troleibuzele au fost estimate la 31 de milioane de euro, TVA inclusă.

Fiecare troleibuz a fost estimat la 520.000 de euro, plus TVA. Şi acum vin tramvaiele, care sunt cele mai scumpe. 51 de milioane de euro, cu TVA inclus, ar urma să coste cele 24 de garnituri. Aceasta înseamnă că fiecare tramvai a fost estimat la peste 1,7 milioane de euro. În 2012, când Clujul a cumpărat patru garnituri de la Solaris, preţul a fost de 1,5 milioane de euro unitatea.

Pe axa 4 a POR Clujul mai are şi alte planuri. Unul este legat de parcul Între Lacuri, care ar urma să absoarbă două milioane de euro, fără TVA, altul este modernizarea pieţei Lucian Blaga şi a străzilor Napoca, Emil Isac, Republicii, Gheorghe Şincai, Petru Maior, pentru care un buget estimativ este de 4,5 milioane de euro, fără TVA.

În plus, cam cinci milioane de euro ar trebui să coste şi realizarea parcului Pădurea Clujenilor, de pe Bulevardul Muncii. 5,5 milioane de euro ar urma să coste modernizarea Liceului Tehnologic Ana Aslan. Din fonduri europene se vor reabilita malurile Someșului, și tot din bani de la Bruxelles se va realiza pietonalizarea zonei străzii Tipografiei.

DECLARAŢIE

"Clujul avea 45 de milioane pe axa 4 din POR şi 36 de milioane de euro pe prioritatea 4.1. Am făcut proiecte prin care am depăşit această sumă, sperăm să primim realocări din alte regiuni sau de pe alte axe ale POR. Până la final de mai vom depune proiecte de peste 100 de milioane de euro. Cererile depuse vor intra în evaluarea tehnico-administrativă a eligibilităţii, la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, apoi vor fi trimise la Ministerul Dezvoltării Regionale, pentru semnarea contractelor de finanţare"

Ovidiu Cîmpean, director Primăria Cluj-Napoca

Loading...
Comenteaza