Ce soluţii ai la problemele din traficul din Cluj? Dezbatere publică la primărie

Ce soluţii ai la problemele din traficul din Cluj? Dezbatere publică la primărie
Clujenii sunt invitaţi la o dezbatere publică pe marginea celor mai importante probleme din traficul oraşului joi, 28 iulie, la ora 16:00, în sala de sticlă a primăriei.

Este vorba despre o discuţie punctuală cu cetăţenii privind aprobarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) pentru Polul de Creştere Cluj-Napoca, plan elaborat în cursul anilor 2014-2015 de către o echipă de specialişti britanici în studii de trafic la cererea Ministerului Dezvoltării, finanţarea fiind asigurată de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Planul este necesar în vederea finanțării proiectelor de transport urban, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020 şi propune diverse soluţii pe termen scurt, mediu şi lung, în perioada 2016-2030, la cele mai importante probleme din traficul clujean. În PMUD este inclus şi un plan cu 16 proiecte cu prioritate zero, „must do", a căror implementare ar necesita 150 de milioane de euro.

Acestea sunt considerate a fi „precondiții" ale planului și includ proiecte privind implementarea unor reforme organizaționale sau instituționale, proiecte necesare pentru buna funcționare a sistemului de transport în comun, proiecte critice pentru creșterea atractivității transportului în comun și sporirea cotei modale a acestuia, proiecte critice pentru creșterea cotei modale a transportului nemotorizat, cu accent pe creşterea spaţiului pietonal şi extinderea reţelelor de piste de biciclete, alte proiecte privind îndeplinirea unor cerințe fundamentale de sustenabilitate a mobilității sau de rezolvare a unor probleme critice.

Poate nu întâmplător, mai multe astfel de proiecte sunt legate de transportul public. PMUD include în plan înnoirea flotei de transport în comun (conform statisticilor, sunt 22 de tramvaie vechi, arătate cu degetul şi de harta de zgomot a Clujului, şi doar 4 noi), reorganizarea punctelor majore de transfer în transportul public şi modernizarea stațiilor de transport în comun și a accesului la acestea. Chiar dacă avem un sistem de ticketing nou, realizatorii PMUD au ajuns la concluzia că accesibilitatea în staţiile de transport public este în proporţie de 45% slabă sau moderată, iar calitatea zonei de aşteptare este în proporţie de 40% slabă sau moderată.

În PMUD apare şi recomandarea de a se înfiinţa o agenție metropolitană pentru planificarea transporturilor. Acest punct pare mai degrabă o critică la adresa Asociației de dezvoltare intercomunitară Asociația Metropolitană de Transport Public Cluj, care nu şi-a asumat o astfel de planificare.

Specialiştii vorbesc şi despre o reformă a politicii de parcare, prin eliminarea abonamentelor în zona centrală pentru nonrezidenți. Deşi acest lucru a fost pe punctul de a fi implementat, pentru că a existat un amendament în acest sens dezbătut în consiliul local, cei care conduc oraşul au decis să nu facă valuri, ca să nu aibă surprize în 2016, an electoral.

PMUD mai prevede creșterea spațiului pietonal în zona urbană şi amenajarea de locuri de încărcare / descărcare de marfă în centrul orașului.

Centura de sud şi mai multe şine de tramvai

În ce priveşte proiectele de bază PMUD, denumite „proiecte-schelet", scenariul considerat drept cel mai bun de către primărie a pus accent pe centura de sud, Bucium - Someşeni, inclusiv realizarea conectorilor cu varianta Zorilor - Mănăștur și cu str. Teodor Mihali, în apropiere de Iulius Mall, conform unei propuneri deja existente în Planul Urbanistic General, respectiv pe extinderea tramvaiului în Floreşti şi în centrul Clujului. Costul estimat pentru aceste lucrări se ridică la 341 de milioane de euro.

Amintim că, la finele lunii martie 2016, primarul Emil Boc a anunţat, la întâlnirea cu reprezentanţii Comisiei de transport şi turism din cadrul Parlamentului European, că realizarea centurii metropolitane a devenit o prioritate naţională.

Edilul municipiului estimează că o parte din proiect ar putea fi finalizată până în 2020.

Loading...
Comenteaza