Administraţie

Ce spun analizele de laborator despre poluarea de la Pata Rât

Rezultatele ultimelor probe de laborator ale solului și apei de la depozitul neconform de deșeuri Pata Rât arată că valorile nu depăşesc pragul de alertă. Analizele au fost efectuate de Institutul de Cercetări pentru Instrumentație Analitică.

"Potrivit informării, analizarea în laborator a celor șase probe de sol și a celor două probe de apă prelevate în prezența reprezentanților Gărzii de Mediu a relevat faptul că, în cazul a nu mai puțin de patru din cele șase probe de sol valorile obținute în urma analizelor de laborator nu depășesc nici măcar pragul de alertă.

În același timp, în cazul celorlalte două probe de sol, provenite din același loc, dar de la adâncimi diferite, valorile înregistrate pentru sulfați, cadmiu și plumb depășesc doar pragul de alertă, fără a se pune însă în vreun fel problema depășirii pragului de intervenție. În acest context, singurul parametru ale cărui valori se mențin încă relativ crescute este cuprul", transmite Consiliul Judeţean (CJ Cluj). 

În ceea ce privește situația apelor subterane, perspectivele de soluționare a acestei probleme sunt mai mult decât favorabile, CJ Cluj urmând să finalizeze în cel mai scurt timp posibil, cel mai probabil în cursul acestei săptămâni, procedura de închiriere a unei stații de epurare bazate pe principiul osmozei inverse.

"În contextul în care aceasta va deveni funcțională în perioada imediat următoare, urmând să funcționeze la capacitate maximă încă din luna octombrie, calitatea apelor subterane din zona afectată va cunoaște o îmbunătățire rapidă și semnificativă", punctează conducerea administraţiei judeţene. 

Amintim că ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a criticat luni ritmul lent în care se desfăşoară lucrările atât la închidera gropii de la Pata Rât, cât şi la construirea noului depozit ecologic, cunoscut sub denumirea de Centrul de Management Integrat al Deşeurilor. Gavrilescu a spus că Pata Rât este un depozit care şi-a sistat activitatea în 2010, ce trebuia de foarte mult timp să fie închis.

De asemenea, ministrul Mediului a cerut public şefului Gărzii de Mediu la nivel naţional, în cadrul unei conferinţe de presă la Prefectura Cluj, să-l demită pe Marius Triţă, șeful Comisariatului Județean Cluj al Gărzii Naționale de Mediu, pentru că nu ar fi aplicat mai multe amenzi în cazul încălcărilor legislaţiior de mediu din judeţ. Ministrul s-a referit în mod special la situaţia de la Pata Rât, unde s-a format un lac de 6.000 mc de lichid toxic în urma unor alunecări de teren.

Mai multe detalii AICI. 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.