Administratie
Cel mai înalt zgârie-nori, în Mãnãştur
de Ziua de Cluj, 15 noiembrie 2007, 21:56
Compania Imperial Development vrea sã ridice în cartierul Mãnãştur, lângã nodul N, un turn de 24 de etaje. Clãdirea ar urma sã aibã destinaţie de birouri şi hotel şi se va extinde pe un teren de 2.000 mp. Membrii Comisiei de Urbanism din cadrul Primãriei şi-au dat acordul de principiu, proiectul urmând sã fie discutat în Comisia de Circulaţie.
Proiectul a fost prezentat ieri în cadrul Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului si Urbanism, însã nu a primit votul final al arhitectilor, din cauza unor probleme de circulatie care ar putea apãrea. “în principiu nu spunem nu, însã trebuie sã consult membrii Comisiei de Circulatie pentru a vedea care sunt implicatiile unui proiect de asemenea amploare”, a spus în cadrul sedintei de ieri primarul Clujului, Emil Boc. Acesta a adãugat cã i se pare o idee bunã ca la intrarea în Cluj sã fie ridicatã o “clãdire-simbol”, asa cum a denumit-o arhitectul proiectului, Sorin Scripcaru.
Hotel şi birouri
Clãdirea va avea în total douã subsoluri, trei demisoluri, parter si 24 de etaje. “Datoritã pantei terenului, vom face trei demisoluri, douã urmând sã fie folosite ca garaj public, iar parterul, pentru spatii comerciale”, a explicat Scripcaru. Acesta a adãugat cã viitoarea constructie va include un hotel, spatii de birouri, comert, dar si apartamente.
Una dintre problemele sesizate de membrii Comisiei de Urbanism a fost înãltimea clãdirii si riscul ca aceasta sã umbreascã total blocurile de zece si patru etaje existente în jur. Conform proiectantului, lucrarea ar putea începe în primãvara anului viitor.
Imperial Development s-a înfiinţat de şase luni
Beneficiarul lucrãrii, Imperial Development, are doi asociati si a fost înfiintatã în urmã cu doar sase luni, în aprilie 2007. Conform Registrului Comertului, asociatul principal, care detine 99% din actiuni, este Gheorghe Irimies, el având un aport financiar la înfiintare de 9.900 de lei.
Cel de-al doilea actionar, Adrian Moldovan, are doar 1% din actiunile firmei nou înfiintate. Investitia din capãtul Mãnãsturului a fost estimatã la 17-20 milioane de euro.
Perspective noi pentru Cluj
Membrii Comisiei de Urbanism au avizat în ultima perioadã mai multe clãdiri ce depãsesc zece etaje. Astfel, primul proiect de o asemenea anvergurã aprobat a fost cel de pe Calea Turzii, care va fi construit de cãtre Latino Grup. ImoFinance a propus ridicarea unei clãdiri de 15 etaje pe strada Ploiesti, în spatele Pietei Mihai Viteazu.