Administraţie

Cel mai lung tronson al A10 Sebeș-Turda, departe de finalizare FOTO/VIDEO

Lotul 2, cel mai lung (24,25 km) și cel mai complicat segment din Autostrada A10 Sebeș-Turda, construit de Aktor, este foarte departe de finalizare.
Publicitate

"Pe acest tronson sunt două poduri peste Mureș, un pod complicat peste Pârâul Stremț și o cale ferată la Teiuș, dar și alte pasaje și poduri mai mici. În plus, nodul Teiuș este tot pe acest segment. Constructorul este în urmă cu lucrările, raportând oficial un avans în teren de 38,5% la finalul lunii august. Probabil că în acest moment procentul de execuție este în jur de 42%.

În acest ritm, abia în 2019 vom putea circula pe acest lot. Vă prezentăm o filmare aeriană de pe o mică secțiune a acestui tronson, mai precis de la limita cu lotul 3 lângă Sâncrai (pod peste Mureș) și până în apropiere de DJ142L Rădești-Leorinț", transmit reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură. 

Autostrada Sebeș-Turda:

Lot 1 - 17,0 km - de la intrarea pe autostradă în Sebeş până la Pârâul Iovului
Constructori: asocierea Impresa Pizzarotti - Pomponio
Cost: 541 mil. lei, fără TVA

Lot 2 - 24,3 km - de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud
Constructori: asocierea Aktor - Euroconstruct Trading
Cost: 549 mil. lei, fără TVA.

Lot 3 - 12,5 km - de la intrarea în Aiud până la nodul de la Decea
Constructori: asocierea Tirrena Scavi - Societa Italiana per Condotte d'Acqua
Cost: 420 mil. lei, fără TVA

Lot 4 - 16,3 km - de la nodul Decea până în Turda
Constructori: asocierea Porr Construct - Porr Bau
Cost: 470 mil. lei, fără TVA

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.