CENTENAR: Partitură diplomatică românească interpretată perfect, la Paris

CENTENAR: Partitură diplomatică românească interpretată perfect, la Paris
Take Ionescu a sprijinit de la Paris idealul unirii

Consiliul Naţional al Unităţii Române a acţionat în Franţa pentru a sprijini interesele naţionale de unire.

 

Marea Unire s-a consemnat la 1 Decembrie 1918, dar pregătirile pentru materializarea aspiraţiilor tuturor românilor au durat ani mulţi. Au crescut şi s-au format generaţii întregi de lideri care, prin acţiunile lor, au dus mai aproape gândul unirii de faptă. Anticiparea momentului şi pregătirea acestuia au fost esenţiale, pentru a nu se repeta efemeritatea momentului unirii realizate sub Mihai Viteazul. Pentru atingerea acestui obiectiv, a fost necesară colaborarea tuturor factorilor cu putere de decizie sau influenţă, precum armata, partidele politice, instituţiile bisericeşti româneşti, instituţii ale statului şi alte instituţii cu grad ridicat de reprezentativitate pentru poporul român.

Bătălia pentru unire s-a dat şi la Paris

Din această ultimă categorie a făcut parte şi Consiliul Naţional al Unităţii Române, instituţie fondată la Paris, în anul 1918, cu scopul de a sprijini interesele naţionale de unire, ca urmare a participării la Primul Război Mondial de partea Antantei (alianţă care a fost învingătoare în acest război).

Consiliul Naţional al Unităţii Române l-a avut ca preşedinte pe Take Ionescu şi a reunit câteva dintre cele mai proeminente figuri ale timpului, respectiv Nicolae Titulescu, Octavian Goga, Gheorghe Mironescu, Ermil Pangrati, Vasile Lucaci, Constantin Angelescu, Traian Vuia, alături de alte figuri importante, care aveau rolul de a promova dreptul poporului român de a se uni într-un stat unitar, conform principiilor enunţate de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson.

La Paris a existat o altfel de armată română, formată din personalităţi româneşti, reunind politicieni, profesori, scriitori, ziarişti, cu toţii promovând solicitările naţionale pe diferite canale în Occident, pentru susţinerea revendicărilor şi legitimităţii idealurilor naţionale. Trebuie spus că aceste practici de promovare a intereselor naţionale au fost aplicate de către toate statele combatante în Primul Război Mondial, astfel că atragerea de alianţe care să asigure obţinerea rezultatelor dorite era cu atât mai greu de realizat.

Activitatea Consiliului, care acoperea diferite zone de propagare, era focalizată pe informarea asupra idealurilor de unire şi a eforturilor depuse de armatele române alături de armatele aliaţilor, pentru a creşte solidaritatea în rândul statelor Antantei faţă de lupta purtată pe frontul răsăritean de armata română şi găsirea de soluţii pentru sprijinirea acesteia. A fost fondat ziarul La Roumanie, cu scopul de a aduce în atenţia opiniei publice lipsurile cu care se confruntă populaţia românească sub Imperiul Austro-Ungar şi promovarea dreptului poporului român la unitate naţională. Au fost editate volume de cărţi, broşuri, reviste, s-au susţinut conferinţe şi simpozioane, au fost iniţiate întâlniri de lucru cu înalţi oficiali, toate acestea pentru a informa Occidentul asupra idealurilor poporului român şi dreptul acestuia de a-şi determina singur soarta, respectiv unirea, ca urmare a voinţei poporului.

Solidari cu popoarele aflate sub stăpânire austro-ungară

Consiliul Naţional al Unităţii Române de la Paris a desfăşurat activităţi de apropiere faţă de alte popoare aflate în aceeaşi situaţie cu a românilor din Imperiul Austro-Ungar, respectiv cehi, slovaci, polonezi, sârbi, croaţi. Fiecare dintre aceste naţiuni aflate sub stăpânire austro-ungară milita pentru eliberare şi crearea unui stat naţional. În acest sens, Consiliul Naţional al Unităţii Române a avut un rol determinant în cadrul Conferinţei de la Geneva din octombrie 1918, unde au participat popoarele aflate sub stăpânire austro-ungară. În cadrul acestei conferinţe s-a consemnat voinţa colectivă a popoarelor care formau Imperiul Austro-Ungar de a se elibera de sub această stăpânire şi de a se organiza în state naţionale unitare.

Activitatea în Occident nu s-a limitat doar la Paris, ci au fost trimişi diplomaţi şi în proximitatea celorlalte cancelarii europene, pentru a se promova interesele româneşti şi, totodată, pentru a se contracara acţiunile diplomatice realizate de către oamenii de influenţă care susţineau interesele austro-ungare în încercarea de a salva imperiul lor multinaţional.

Consiliul Naţional al Unităţii Române a fost recunoscut de către Antanta ca reprezentant legitim al intereselor României, datorită personalităţilor ilustre din care era format, astfel că a fost acceptat ca partener de dialog în privinţa revendicărilor naţionale de unire a tuturor românilor despărţiţi de graniţe nedrepte, solicitări pe care Franţa le recunoştea şi susţinea, exprimându-şi ataşamentul faţă de cauza României la cel mai înalt nivel, atât declarativ, cât şi prin susţinere militară.

Franţa i-a susţinut pe români

România, în 1918, era, din punct de vedere al evoluţiei războiului, într-o situaţie disperată, pierzând multe teritorii şi având guvernul refugiat la Iaşi. În acest context, activitatea Consiliului de la Paris se focaliza pe informarea opiniei publice despre sacrificiile făcute de armatele române alături de armatele aliaţilor, pentru susţinerea continuării luptei, în condiţiile în care s-au văzut părăsiţi de aliaţii ruşi. Posibilitatea unei victorii în acest război aducea recompensa promisă ca urmare a intrării în război alături de Antanta, respectiv unirea Transilvaniei, Banatului şi a Bucovinei cu România. Finalul anului 1918 a înregistrat o răsturnare de forţe în desfăşurarea războiului, intrarea Statelor Unite în război, precum şi ajutorul primit de armata română de la armata franceză condusă de Herni Mathias Berthelot, ducând la victoria Aliaţilor.

Loialitatea cu care Franţa a susţinut România în acest război se datorează şi politicii externe coerente realizate de România în Franţa, care a avut ca rezultat câştigarea simpatiei liderilor francezi. Aceştia s-au declarat susţinători ai cauzei României şi a luptei sale pentru libertate şi unitate.

Take Ionescu, preşedintele Consiliului Naţional al Unităţii Române, a rămas la Paris şi pe durata Conferinţei de Pace, deşi nu a făcut parte din delegaţia oficială a ţării noastre. În timpul conferinţei, a continuat activitatea de promovare a soluţiilor favorabile României pe lângă puterile învingătoare în război. Take Ionescu era caracterizat ca fiind un om ”european”, dar totodată un ”român până în măduva oaselor”, după cum l-a numit însuşi prim-ministrul Franţei, Georges Clemenceau.

Un alt exponent al delegaţiei româneşti, Octavian Goga, a militat pentru menţinerea unei direcţii unitare şi bine coordonate a mesajelor grupului de români de la Paris. Octavian Goga era conştient că era necesară informarea opiniei publice şi a politicienilor occidentali, precum şi obţinerea şi menţinerea sprijinului acestora pentru a se continua lupta pentru drepturile românilor. În acest sens, s-au folosit argumente de ordin istoric, dar şi demografic şi etnic.

Aşadar, sub coordonarea acestor ilustre personalităţi româneşti, la Paris s-a agregat un nucleu de intelectuali care au acţionat ca un corp diplomatic, servind interesele românilor, cu speranţa redobândirii teritoriilor ocupate de Imperiul Austro-Ungar.

România Mare ar fi fost imposibil de realizat fără coordonare şi coeziune. Este de remarcat cum, în condiţiile unui mediu intelectual extrem de competitiv şi sub presiunea războiului şi a lipsurilor generate de acesta, în cadrul acţiunilor diplomatice ale Consiliului Naţional al Unităţii Române de la Paris, s-a reuşit interpretarea unei partituri diplomatice perfecte. Rodul muncii s-a văzut în momentul recunoaşterii internaţionale a României Mari, a cărei primă sută de ani începem să o sărbătorim în anul 2018.

Loading...
Comenteaza