Cum a tratat Clujul cu Bucureştiul la inaugurarea pistei FOTO

Cum a tratat Clujul cu Bucureştiul la inaugurarea pistei FOTO
Clujul primeşte bani de la guvern doar cât să acopere cheltuielile efectuate de firma Construcţii Napoca pentru pista de 2.100 m. Pentru prelungirea pistei, doar promisiuni.

50 de milioane de lei a cerut preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, de la guvern, pentru aeroportul clujean. Vicepremierul Liviu Dragnea a răspuns ferm, pentru ZIUA de CLUJ, că niciodată nu a spus că va trimite spre Cluj această sumă. Într-adevăr, la rectificarea bugetară se vor aloca bani, însă nu se ştie care va fi suma. Cert este că aceasta ar trebui să asigure sau măcar să completeze lucrările pe care le-a executat firma clujeană Construcţii Napoca, pentru pista de 2.100 m.

Nici premierul Victor Ponta dar nici alţi oficial marcanţi, precum ministrul Marilor Proiecte, Dan Şova, nu au ajuns la evenimentul de inaugurare a noii piste de 2.100 m. În schimb, au fost prezenţi vicepremierul Liviu Dragnea, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu. Chiar dacă pe tot parcursul evenimentului s-a speculat că Ponta nu a mai ajuns la eveniment pentru că s-ar fi temut de activiştii de la Roşia Montană, Dragnea l-a scuzat, precizând că acesta ar fi avut o întrunire la Târgu-Jiu şi că, de fapt, din acest motiv nu a mai putut ajunge. Tot vicepremierul a fost cel care a dat asigurări că guvernul se va implica în marile proiecte de dezvoltare a Clujului, în special în continuarea pistei aeroportului până la 3.500 m, aşa cum se prevede în proiectul iniţial.

„Guvernul se va angaja pentru continuarea pistei, atât din punct de vedere financiar, cât şi în ceea ce priveşte regularizarea Someşului", a precizat el, în hărmălaia creată de avioane. Pentru a exemplifica buna intenţie a guvernului din care face parte, Dragnea a ţinut să menţioneze că există o solicitare a Consiliului Judeţean Cluj pentru alocarea unei sume de bani pentru aeroport. „Vă asigur că şi premierul a fost de acord ca la rectifciare bugetară pe care urmează să o facem, să onorăm şi cererea domnului Horea Uioreanu", a spus Dragnea. În mai multe rânduri, liderul CJ a informat că a depus o astfel de cerere şi că se aşteaptă să primească 50 de milioane de lei pentru aeroport.

Foarte deschis, Dragnea a subliniat că nu a spus niciodată că guvernul ar putea trimite spre Cluj o astfel de sumă. „50 de milioane a cerut CJ, însă eu n-am spus niciodată că putem da atât. Vom analiza cererea şi vom vedea cât putem aloca, în orice caz, n-am spus că vom da banii aceştia", a subliniat Dragnea. Întrebat care va fi destinaţia banilor care vor veni de la guvern, acesta a răspuns că se vor achita lucrările realizate până în prezent, la pista de 2.100 m (realizate Construcţii Napoca).

Despre soluţiile de finanţare a lucrărilor prevăzute în cea de-a doua etapă a pistei (prelungirea până la 3.500 m), nici un cuvânt, deşi, a fost întreabat care va fi contribuţia reală a guvernului, în problema aceasta. Dragnea s-a mulţumit să se raporteze la primarul Emil Boc şi să sugereze că acesta ar trebui să se implice şi să suţină lucrările pentru amenjarea malurilor Someşului, măcar în municipiu, urmând ca de la guvern să vină bani pentru celelalte porţiuni din râu, pentru deviere, astfel încât pista de 3.500  m se poată realiza.

Când conferinţa de presă se apropia de final, reprezentanţii localnicilor care au fost expropriaţi pentru proiectul pistei i-au cerut lui Dragnea să le spună ce soluţii se vor găsi pentru ei, având în vedere că valoarea terenurilor lor a fost diminuată fără a fi anunţaţi măcar. „Dacă aţi fost expropriaţi, cu siguranţă vă veţi primi banii", a spus el, fără a înţelege prea bine care era, de fapt, doleanţa acestora.

Crin Antonescu s-a amuzat şi atât

De departe, momentul care a enervat cel mai mult în cadrul evenimentului de inaugurare a pistei a fost conferinţa de presă. Organizatorii s-au gândit foarte bine la spaţiul pentru masa festivă, la spaţiile pentru VIP-uri, nu însă şi la spaţiul pentru conferinţă. Au trântit două mese afară, pentru oficiali, în vecinătatea terminalelor şi în apropierea spaţiului în care rula un avion TAROM. Zgomotul de ambianţă era cu mult peste limita suportabilului, astfel că toate marile promisiuni pregătite de liderii de la Bucureşti au pierit în faţa ridicolului situaţiei. Jurnaliştii, aşezaţi în cerc, unii pe ciment, alţii înghesuiţi printre cameramani, s-au văzut nevoiţi să aştepte minute în şir liniştea care se încăpăţâna să vină.

Uioreanu şi-a înghiţit de mai multe ori nervii, în timp ce Crin Antonescu se amuza copios pe seama lui. „Ce ar fi să-l vedem acum pe Horea că ia o piatră?", i-a şoptit de câteva ori lui Dragnea, râzând pe înfundate. Dragnea l-a luat în râs pe Uioreanu, spunându-i că ar vrea să-l ajute dar că "n-are loc". Tot el a fost cel care a întrebat, retoric, de ce nu s-a ţinut conferința undeva înăuntru. După ce aeronava s-a dat, totuşi, dusă, zvârcolind praful care i-a zdruncinat bine coafura ministrului Ramona Mănescu, au început să curgă şi întrebările jurnaliştilor. Antonescu s-a mulţumit să spună e mai bine la aterizare pe noua pistă decât pe cea veche, apreciind că acesta ar fi meritul strict al lui Uioreanu.

Dragnea a ţinut public să-i mulţumească lui Uioreanu pentru organizarea defectă a conferinţei. Mănescu a anunţat că Ministerul Transporturilor va sprijini aeroportul, fără a spune şi cum anume. „Este cu atât mai lăudabilă această investiţie cu cât ea s-a desfășurat într-un moment greu, în care nimeni nu prea mai investeşte. Noi vom sprijini în continuare aeroportul clujean pentru că aceasta este parte din master-planul nostru de dezvoltare. El va contribui enorm la dezvoltarea întregii regiuni. Acum, cu nouă pistă, va trebui să gândim şi la alte capabilităţi multimodale, care să avantajeze şi mai mult aeroportul", a spus Mănescu. Întrebată despre posibilitatea reluării lucrărilor la Autostrada Transilvania, a menţionat că programul autostrăzilor nu ţine de competenţa ministerului ei: „Numai domnul ministru Dan Şova poate răspunde".

Proteste înfundate, înghesuială mare la masă

La evenimetul pentru lansarea noii piste de 2.100 m se estimează că au fost prezenţi peste 10.000 de oameni. Publicul a fost separat de VIP-uri, presă, armată, politicienii şi apropaţii acestora. S-a ştiut de la bun început că la eveniment ar urma să participe şi activiştii de la Roşia Monană, însă, cum accesul publicului a fost îngrădit, ei nu au putut intra în zona de desfăşurare a oficialilor. Chiar şi aşa, în momentul în care Antonescu a coborât din avion, după ce a fost primit salutul gărzii de onoare, s-au auzit şi primele huiduieli. Antonescu nu a părut foarte afectat, însă, în momentul când a fost abordat de presă, a refuzat să comunice.

Coloana sa oficială a fost direcţionată către grupul liderilor PSD - Ioan Rus, Vasile Dâncu, Liviu Dragnea - care se afla retras pe treptele vechiului terminal. Antonescu i-a salutat pe fiecare, iar apoi, împreună cu Dragnea şi alaiul în spate, s-a îndreptat spre cel de-al doilea terminal, unde a rămas la o discuţie cu primarii şi cu alţi lideri politici. La întâlnire a participat şi primarul Clujului, Emil Boc. După slujba de inaugurare a pistei - complet compromisă de zgomotul avioanelor MIG - s-au făcut declaraţii de presă. Boc a apreciat că Ponta nu a venit la Cluj pentru că i-a fost frică să nu fie atacat de activiştii de la Roşia Montană: „Eu sunt convins că aceasta e motivul pentru care n-a venit, i-a fost frică". Nici expropriaţii de la aeroport nu au reuşit să se facă ascultaţi.

Cel mai aşteptat moment, masa festivă, s-a lăsat cu o mare îmbulzeală. Înainte ca oficialii să se retragă, mulţi dintre politicieni şi apropiaţii lor s-au grăbit spre spaţiul în care era pregătită masa. Oamenii de ordine nu mai pridideau cu solicitarea invitaţiilor. Mulţi s-au strecurat pe unde s-a putut pentru a ajunge la friptura de bizon promisă de Uioreanu. Un domn mai în vârstă, care-şi aştepta rândul, îi împărtăşea unui vecin că el a mai mâncat bizon şi că se aşteaptă ca și cel oferit de Uioreanu şi de amicii lui de la Recea Cristur să fie bine pregătit: „Carnea-i aţoasă, dacă nu-i bine făcută, nu-i deloc gustoasă".

 

 

Loading...
Comenteaza