Administraţie

Cum va fi reconfigurat traficul auto în Gheorgheni. Proiectul, în dezbatere publică FOTO

Viceprimarul Dan Tarcea a anunţat că municipalitatea intenţionează să reconfigureze traficul auto în cartierul clujean Gheorgheni, mai exact între străzile Constantin Brâncuşi, Nicolae Titulescu, Albac şi Liviu Rebreanu.

''Pentru a fluidiza traficul auto pe toate străzile din acest cvartal trebuie să instituim sensuri unice. Pe toate străzile. Sunt străzi paralele acolo, pe o stradă se poate circula şi pe alta se poate întoarce. Astfel se pot crea şi noi locuri de parcare; acum sunt foarte multe străzi blocate pe jumătate, iar şoferii trebuie să-şi acorde prioritate pentru a putea trece", explica Tarcea.

Proiectul privind instituirea de sensuri unice de circulaţie în cartierul Gheorgheni pe străzile cuprinse în perimetrul C. Brâncuşi- Bd. Nicolae Titulescu - Liviu Rebreanu - Albac şi luarea în evidenţă de locuri de parcare pe partea carosabilă este supus consultării publice pe site-ul primăriei până în data de 11 septembrie. 

gheorgheni

Persoanele interesate de acest subiect pot trimite sesizările, observaţiile, punctele de vedere la adresa de e-mail consultarepublica@primariaclujnapoca.ro sau pot înregistra adrese scrise la Serviciul Centrul de Informare pentru Cetăţeni, str. Moţilor nr. 7 ori la orice primărie de cartier.

Amintim că lucrările din Piaţa Cipariu se vor încheia în data de 10 septembrie. Cei şapte arbori care existau în zonă au fost scoși cu balot, stratificați în pepiniera Regiei Autonome a Domeniului Public, unde sunt udați și fertilizați, urmând ca după finalizarea lucrării să fie relocați în Piața Cipariu. Pe lângă aceştia, vor fi plantați alți patru copaci în vederea reabilitării acestei zone.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.