Dispute PSD – PNL în consiliul judeţean pe alocările de bani pentru sport. S-au tăiat bani de la Dej şi Turda şi s-au dat la “U” Cluj

Dispute PSD – PNL în consiliul judeţean pe alocările de bani pentru sport. S-au tăiat bani de la Dej şi Turda şi s-au dat la “U” Cluj

Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a aprobat miercuri într-o şedinţă extraordinară 4,5 milioane de lei, bani nerambursabili, pentru biserici, instituţii sportive, de cultură şi de tineret.

 

La împărţirea celor 1,2 milioane de lei pentru asociații și cluburi sportive au apărut discuţii contradictorii între reprezentanţii majorităţii PNL şi cei ai opoziţiei de la PSD.  

Grupul consilierilor PNL au propus un amendament prin care au fost diminuate  sume de la unele cluburi care au fost distribuite către alte cluburi, printre care şi noul club de fotbal “U” Cluj, care iniţial nu primise bani, în urma analizei cererilor de către o comisie a CJ Cluj.

Sume diminuate pentru că au apărut erori materiale:

ASOCIAȚIA POTAISSACRAP CLUB SPORTIV – diminuare cu 2,5 mii, de la 7,5 mii la 5 mii lei

ASOCIAȚIA SPORTIVĂ VLĂDEASA HUEDIN – diminuare cu 5 mii, de la 7,5 mii la 2,5 mii lei

CLUBUL SPORTIV AGHIREȘU – diminuare cu 3 mii de la 7 mii, la 4 mii  lei

ASOCIAȚIA SPORTIVĂ SOMEȘUL VAD – diminuare cu 0,7 mii lei

Alte sume  diminuate  prin amendament:

ASOCIAȚIA SPORTIVĂ MECSOM DEJ – diminuare cu 5 mii, de la 10 mii la 5 mii lei

CLUB SPORTIV UNIREA DEJ (volei masculin) - diminuare cu 20 mii, de la 80 mii la 60 mii lei

FOTBAL CLUB UNIREA DEJ - diminuare cu 10 mii, de la 20 mii la 10 mii lei

CLUBUL SPORTIV ATLETIC OLIMPIA GHERLA – diminuare cu 3 mii, de la 13 mii la 10 mii lei

ASOCIAȚIA HANDBAL CLUB POTAISSA TURDA – diminuare cu 25 mii, de la 85 mii la 60 mii lei

Sume care se suplimentează:

ASOCIAŢIA  “U” Cluj – 36 mii lei (iniţial, după decizia comisiei nu a primit nimic)

CLUBUL SPORTIV VOINȚA Cluj – 15 mii, de la 25 mii la 40 mii lei

CLUBUL SPORTIV MUNICIPAL CÂMPIA TURZII – 5,6 mii, de la 40 mii la 45,6 mii lei

CLUBUL COPIILOR HUEDIN – 2,6 mii, de la 8 mii la 10,6 mii lei

ACS STEAUA ROȘIE BOLDUȚ - 5 mii, de la 7 mii la 12 mii lei

AVÂNTUL RECEA CRISTUR – 7 mii, de la 10 mii la 17 mii lei

Amendamentul grupului de consilieri liberali a fost aprobat cu 22 voturi pentru , 2 împotrivă, iar 10 consilieri nu au votat. Decizia a stârnit nemulţumirea consilierilor PSD Cluj.

“Nu mi se pare corect. A fost o discuţie lungă de două săptămâni înainte de această şedinţă şi acum veniţi şi daţi totul peste cap. Noi suntem CJ aici, nu suntem Primăria Cluj-Napoca, o să vedeţi că cele mai multe sume vin către cluburile din Cluj-Napoca, mai ales că, așa cum aţi tăiat acum, pentru judeţ rămân practic 20% din sumele pe care le-aţi alocat, ceea ce nu e corect. Nu văd ce ce am tăiat 25.000 de lei la handbal, la Turda. Echipa e performantă, e pe primele locuri la Liga 1 de handbal. La fel nici la Gherla, nici la Dej”, a declarat liderul consilierilor judeţeni ai PSD Cluj, Remus Lăpuşan.

Acesta a făcut şi un amendament prin care a încercat să găsească din alte alocări bani pentru cele două cluburi, de handbal de la Turda şi de volei de la Dej, dar a fost respins de majoritatea PNL - UDMR din CJ.  Au mai existat doar mici modificări la câteva poziţii la alocările pentru tineret, iar restul alocărilor pentru culte și pentru cultură au rămas aşa cum le-a stabilit cu câteva zile în urmă comisia forului judeţean.

CJ a alocat 2 milioane de lei, bani nerambursabili, pentru cultele religioase recunoscute din judeţ, cei mai mulţi bani revenind Cultului Ortodox care urmează să primească cei mai mulţi bani, 1,3 milioane de lei. La alocarea pentru sport, cei mai mulți bani, 11,6% din bugetul total, merg la echipa de baschet U-BT Cluj-Napoca: 140.000 de lei.

115 asociaţii şi organizaţii nonguvernamentale primesc şi ele, în 2018, finanţări nerambursabile de la CJ, Cluj în valoare de 500.000 de lei pentru activităţi culturale. Consiliul Judeţean Cluj a aprobat  şi repartizarea sumei de 500.000 de lei pentru finanţarea unor activităţi de  tineret în 2018.

Sumele nerambursabile detaliate primite de entităţile clujene de la CJ Cluj le puteţi consulta aici.

Loading...
Comenteaza