GRAUR: Plagiatorii, scoşi din CNATDCU! Patru sunt din Cluj, între care un rector şi un prorector

GRAUR: Plagiatorii, scoşi din CNATDCU! Patru sunt din Cluj, între care un rector şi un prorector
UBB Universitatea Babes Bolyai Cluj | Foto: Arhiva Ziua de Cluj

Asociaţia clujeană GRAUR cere îndepărtatea persoanelor dovedite că au plagiat din structurile de decizie ale Ministerului Educaţiei. Pe listă figurează şi patru profesori universitari din Cluj-Napoca, între care un rector şi un prorector.

Potrivit unei scrisori deschise a Grupului pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR) Cluj-Napoca, care se ocupă cu depistarea cazurilor de plagiat, se solicită în mod ferm şi explicit îndepărtarea din componenţa şi structurile Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a profesorilor universitari:

  1. Ioan Bolovan, prorector al UBB Cluj-Napoca
  2. Radu Oprean, director al Şcolii Doctorale a UMF Cluj-Napoca
  3. Ioan Groza, de la USAMV Cluj-Napoca
  4. Cornel Cătoi, rector al USAMV Cluj-Napoca

Pe listă figurează inclusiv ministrul Educaţiei Valentin Popa, dar şi alţi profesori universitari din România, precum Leonard Azamfirei, rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Medicale, Ştefana Jurcoane, prodecan al Facultăţii de Biotehnologii din Universitatea de Ştiiţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, membru asociat al Academiei Oamenilor de Ştiinţă, Tudor Sajin, de la Universitatea "Vasile Alecsandri" Bacău, Mihai Dimian, prorector al Universităţii "Ştefan cel Mare" Suceava, Ştefan Antohe, decan al Facultăţii de Fizică a Universităţii Bucureşti, membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă şi Ioanel Sinescu, rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" Bucureşti, membru al Academiei Române, membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale.

"Considerăm ca ilegal şi imoral ca o persoană, dovedită că a folosit plagiatul ca un mijloc lipsit de integritate pentru promovare şi devenire profesională, să ajungă să decidă într-un organism al statului asupra devenirii profesionale a colegilor săi, mai tineri, pentru care ar trebui să fie exemplu viu. Menţionăm că prezenţa acestor persoane în organismul de evaluare şi decizie al Ministerului Educaţiei asupra diplomelor şi titlurilor universitare a fost stabilită prin ordin de ministru. Este de aceea firesc să solicităm ca îndepărtarea lor din organismul consultativ menţionat să fie realizată şi apoi menţionată, în mod explicit, împreună cu motivul îndepărtării, adică incompatibilitate de integritate, în Monitorul Oficial şi într‐un comunicat oficial care să fie publicat în structura paginii de internet a ministerului", se subliniază în scrisoarea deschisă a GRAUR.

Asociaţia GRAUR din Cluj-Napoca este proprietarul Indexului Operelor Plagiate din România lansat la 6 februarie 2012. În octombrie 2017, GRAUR a cerut fostului premier Mihai Tudose scoaterea în afara Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România a plagiatorilor şi sistarea finanţărilor de la stat acordate acestei instituţii, după ce a constatat că posedă 15 lucrări plagiate, cu un număr semnificativ de fapte de plagiat associate. De asemenea, Asociaţia GRAUR este cea care a confirmat în septembrie 2016 plagiatul în cazul tezei de doctorat a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Loading...
Comenteaza