Administratie

EDUCAŢIE. Săli de clasă speciale pentru elevii cu simptome de gripă porcină

Toate şcolile şi grădiniţele din municipiul Cluj-Napoca vor trebui să înfiinţeze câte o sală specială pentru elevii şi preşcolarii care ar avea simptomele gripei AH1N1 şi unde aceştia ar trebui izolaţi temporar, potrivit unei decizii a primarului Sorin Apostu.

Acesta a declarat astăzi după întâlnirea cu profesorii clujeni şi cu medicii cabinetelor şcolare că fiecare unitate de învăţământ preuniversitar va trebui să indice până luni unde au fost amenajate sălile respective.

“Am cerut ca, până luni după-amiază, fiecare şcoală să ne comunice unde a amenajat sala de izolare a elevilor care prezintă simptomele gripei AH1N1. Trebuie să fie o sală specială. Dacă nu găsesc săli, să amenajeze chiar biroul directorului”, a declarat Apostu, citat de Mediafax.

Acesta a adăugat că şedinţa era necesară pentru a asigura o mai bună comunicare între medicii de la cabinetele şcolare şi profesori, mai ales în condiţiile apropierii sezonului rece.

Primarul a cerut, de asemenea, ca fiecare unitate de învăţământ să aibă la secretariat o listă cu datele de contact ale părinţilor, pentru ca aceştia să poată fi sunaţi în cazul apariţiei unor cazuri gripă AH1N1.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.