Ei lucrează pentru clujeni. Cine sunt cei mai harnici, cine conduce topul absenţelor

Ei lucrează pentru clujeni. Cine sunt cei mai harnici, cine conduce topul absenţelor
Raportul de activitate al Consiliului Local, pe 2017, arată care au fost cei mai vocali, cei mai harnici, cei mai absenți dintre cei care ne reprezintă.

Deliberativul Clujului, cunoscut sub numele Consiliul Local, este acel loc unde se iau măsuri importante pentru comunitate. Cei 27 de membri sunt aleși prin vot de către clujeni. Cum și-au făcut treaba în 2017 aflăm dintr-un raport realizat de serviciul de relații între Consiliul Local și administrația locală care a fost obținut de ZIUA de CLUJ.

Toți consilierii au inițiat proiecte de hotărâre colective și există o scală a hărniciei la dat cu subsemnatul. Astfel, Sabin Sărmaș a participat la 292 de proiecte de hotărâri, Mihaela Rodica Suciu figurează ca inițiatoare la 253, iar Rareș Ferdean, cu 239. Locul al patrulea vine de la opoziție: Corina Croitoru, cu 237 de proiecte inițiate. Codaș este Nistor Daniel, de la UDMR, care are însă scuza că a intrat mai târziu în Consiliul Local, el luând locul lui Csoma Botond, plecat în Parlament.

În perioada 3 ianuarie - 31 decembrie 2017 au existat 1.086 de proiecte aprobate și tot atâtea adoptate.

Există și un clasament al numărului de intervenții în ședințele de CL: lider este Ștefan Tarcea, cu 281 de intervenții, dar acesta a fost de cele mai multe ori președinte de ședință. Opoziția a făcut gălăgie; acest lucru se vede din numărul de intervenții al liderul grupului PSD-ALDE, Dan Morar, care a vorbit la microfon de 276 de ori. Ședințele de Consiliu Local au părut o discuție interminabilă între Tarcea și Morar; ceilalți au avut sub o sută de luări de cuvânt, iar Rareș Ferdean nu a avut nici măcar una.

La strigarea catalogului, au existat și absenți, atât la ședințele de Consiliu Local, cât mai ales la ședințele comisiilor de specialitate ale Consiliului. Din 17 ședințe de CL desfășurate în 2017, Rareș Ferdean a reușit să lipsească la cinci, iar Radu Constantea și Horvath Anna, la câte 4. Pe de altă parte, la ședințele comisiilor avem un lider detașat al absențelor: Radu Constantea a absentat de 13 ori. Horvath Anna a strâns zece absențe, iar Mihai Drăgoescu a lipsit de șase ori.

Indemnizația consilierilor locali este de aproximativ 900 de lei, care împarte în mod egal pentru ședința de plen și cele două ședințe din comisii la care iau parte. Fiecare absență este taxată, deci, cu 300 de lei.

Loading...
Etichete
Comenteaza