Fără rânduri la ghişeele primăriei pentru 60 de cereri! Sunt gestionate de funcţionarul public virtual Antonia. VEZI lista

Fără rânduri la ghişeele primăriei pentru 60 de cereri! Sunt gestionate de funcţionarul public virtual Antonia. VEZI lista

Clujenii vor putea alege să își înregistreze 60 de tipuri de cereri, de la distanță, fără a se deplasa fizic la registratura generală a instituției sau la una dintre primăriile de cartier prin intermediul funcţionarului public virtual "Antonia".

„Simplificăm accesul clujenilor la serviciile administrației publice locale, cu ajutorul tehnologiei. Respectând cerințele legale în vigoare,  am stabilit un număr de 60 de tipuri de cereri pe care cetățenii le pot adresa Primăriei, cu ajutorul funcționarului public virtual Antonia.

Acest lucru ne permite să scurtăm cu 40% circuitul actelor în instituție, prin faptul că cererile sunt înregistrate direct la șefii de servicii sau birouri, în subordinea cărora se începe procesarea solicitării și pregătirea răspunsului către cetățean”, a explicat primarul Emil Boc. 

Prin accesarea butonului „Servicii online” - „Cereri” de pe site-ul oficial al primăriei, toți cei interesați pot vedea linkurile către formularele online disponibile în această primă etapă.

      

            Structura pe direcții a cererilor online în această etapă: 

            Direcția Tehnică – 9 tipuri cereri

            Direcția Generală Urbanism – 8 tipuri cereri

            Direcția Patrimoniul Municipiului și Evidența Proprietății - 7 tipuri de cereri

            Serviciul de Interes Local pentru administrarea parcărilor -  6 tipuri de cereri 

            Direcția Generală Comunicare, dezvoltare locală și management proiecte – 6 tipuri de cereri

            Direcția Economică – 5 tipuri de cereri

            Serviciul Relații cu consiliul și administrație publice – 3 tipuri de cereri

            Biroul mass-media – 3 tipuri de cereri

            Direcția Ecologie urbană și Spații verzi – 3 tipuri de cereri

            Direcția Taxe și Impozite – 3 tipuri de cereri

            Direcția Poliția locală – 2 tipuri de cereri

            Serviciul Resurse Umane – 1 tip

            Serviciul Arhivă și Tutelă – 1 tip

            Serviciul Registrul agricol și fond funciar – 1 tip

            Biroul Relații Externe și Investitori – 1 tip

            Serviciul Administrare obiective culturale – 1 tip

Procesul de digitalizare va continua, prin suplimentarea progresivă a altor tipuri de cereri, care vor putea fi depuse online, prin intermediul funcționarului public virtual Antonia.

Loading...
Comenteaza