Grevă la sindicaliştii din Administraţia Publică. Vor creşteri de 40%

Grevă la sindicaliştii din Administraţia Publică. Vor creşteri de 40%
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (F.N.S.A.) organizează vineri o grevă de avertisment, cu întreruperea programului în instituţiile din administraţia publică locală, ca urmare a faptului că niciuna dintre solicitările federaţiei nu au fost soluţionate în mod favorabil de către Guvernul României.

Greva va dura abia jmătate de oră şi se va deesfăşura între 10:00 şi 10:30.

Revendicările lor se referă la reglementarea şi liberalizarea acordării, începând cu anul 2015, a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituţii realizează şi sunt finanţate parţial şi din venituri proprii. De asemenea, membrii FNSA cer creşteri salariale şi pentru salariaţii din administraţia publică locală din România sau aplicarea, începând cu anul 2015, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

"Noi am solicitat Guvernului începând cu decembrie cele două puncte de revendicări, am avut o întâlnire la sfârşitul lunii ianuarie la ministrul delegat pentru dialog social unde nu am ajuns la nicio concluzie. Ministerul Muncii, cu intenţia de a declanşa conflictul de muncă, dânşii nu respectă legea şi nu au făcut convocarea pentru concesiune, aşadar nu am avut altă posibilitate decât să declanşăm conflictul de muncă şi să urmăm paşii legali. Prin adoptarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, salariile bugetariilor din administraţia publică locală au fost îngheţate şi a fost interzisă, în mod expres, acordarea tichetelor de masă, cadou şi a voucherelor de vacanţă, precum şi a oricăror premii, prime sau bonificaţii, veniturile salariaţilor din administraţia publică locală fiind menţinute la acelaşi nivel cu cel din decembrie 2014, în contextul în care aproape toate categoriile de personal bugetar (sănătate, asistenţă socială, apărare, învăţământ) au beneficiat de creşteri salariale şi îmbunătăţiri ale condiţiilor de muncă. Va fi o grevă de o jumătate de oră în care colegii vor sta în birou dar nu vor munci", a spus Gheorghe Morar, prim-vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Sindicatelor din Administraţia locală.

Sindicaliştii constată că după aproximativ doi ani de guvernare au fost amăgiţi cu promisiuni, aşa cum s-a întâmplat şi în campania electorală din 2012, când "actualii guvernanţi au câştigat alegerile cu voturile noastre, promiţând că vor modifica legislaţia prin care Guvernele Boc au distrus tot ceea ce sindicatele din România au construit de la Revoluţia din 1989 încoace. Am mai fost păcăliţi şi cu ocazia alegerilor europarlamentare din 2014 de către clasa politică aflată la guvernare", mai afirmă ei.

"Este nevoie de o creştere de 40% pentru a putea să tărim, nu decent, doar sa putem să trăim. Să ajungem la veniturile pe care le-am avut înainte ca Guvernul Boc să le taie", a spus Bogdan Şchiop, secretar general al FNSA.

Toate aceste motive au generat foarte mari nemulţumiri în rândul salariaţilor din administraţia publică locală şi ne-au determinat să recurgem la acţiuni de protest extreme, în primă fază greva de avertisment, după care vom demara procedura pentru strângerea de semnături în vederea declanşării grevei generale în administraţia publică locală.

Loading...
Comenteaza