Administraţie

În „raiul” imobiliarelor s-a inventat taxa pe pompă FOTO

O taxă anormală pentru pomparea apei şi canalizării percepută în comuna Floreşti s-a perpetuat ca normalitate, pentru cetăţeni, cu acceptul autorităţilor şi grija administratorului de bloc.
  • Foto: E.O.

    Foto: E.O.

Publicitate

Cetăţeni din Floreşti acuză că sunt taxaţi de firma care le administreză blocul, Asbloc, diferenţiat, pentru „pompe", chiar dacă ei au contracte pe partea de furnizare apă şi canalizare cu Compania de Apă Someş. Mai mult, oamenii spun că firma a pus mâna pe administraţia de bloc, fiind una portocalie, deţinută de consilierul judeţean Cosmin Todea, care a ajuns să-şi construiască casă în Floreşti, după ce i-a administrat timp de cinci ani. Primăria, Compania de Apă şi reprezentantul Asbloc îşi pasează vina de la unul la altul pentru situaţia pe care cunosc şi o recunosc ca anormală.

„Locuim în blocurile de pe strada Eroilor. Unii dintre noi suntem taxaţi, lunar, când ni se calculează cheltuielile de bloc cu 3 lei pentru pompe, alţii sunt taxaţi cu cinci lei. Unii nu sunt taxaţi deloc. Situaţia durează de cinci ani în care firma care ne administrează blocul nu ne-a pus la dispoziţie chitanţe cu cheltuielile de întreţinere pentru aceste pompe, nu cred că le-au reparat vreo dată sau nu ne-a justificat de ce să plătim noi taxă pentru ele, de vreme ce avem contracte cu Compania de Apă Someş căreia îi plătim apa furnizată. Dacă calculăm trei lei la 2.000 de apartamente, pe lună sunt 6.000 de lei, în cinci ani se adună 360.000 de lei", a reclamat C.M. care locuieşte în comuna Floreşti. Alţi vecini care au dorit să-şi păstreze anonimatul au menţionat că situaţia s-a perpetuat în toţi aceştia ani, tocmai pentru că administraţia de la Floreşti era până anul trecut portocalie (primar fiind Ioachim Vancea de la PDL), la fel ca acţionarul societăţii care se ocupă de administrarea blocurilor, Cosmin Todea, în prezent, consilier judeţean din parea PDL. „Am auzit că îşi face şi casă în Floreşti. Păi normal că poate să-şi facă casă dacă a luat taxe cu anii, de la noi, fără să îl întrebe nimeni dacă este normal", s-au mai plâns cetăţenii.

Factorii locali şi administratorul de bloc spun că nu sunt responsabili pentru situaţie, deşi o cunosc şi sunt de acord că este anormală.

Compania de Apă Someş susţine că furnizează apă în comuna Floreşti cetăţenilor, deşi instalaţiile făcute de constructor pentru apă şi canalizare - respectivele staţii de pompare - nu sunt la standarde, aceasta pentru ca cetăţenii din respectivele blocuri să aibă totuşi apă. „În mod normal nu este o situaţie normală ca oamenii să fie taxaţi suplimentar ca să aibă apă, în afară de preţul pe care-l plătesc către noi, în calitate de furnizor. Dacă este vorba despre situaţia pe care o cunosc eu şi cred că despre aceasta este vorba, noi am acceptat să furnizăm apă la presiunea cetăţenilor şi a primăriei. Blocurile de acolo sunt racordate la o reţea creată de dezvoltatorul imobiliar care a prevăzut şi o staţie de pompare. Aceste instalaţii n-au fost predate Companiei de Apă pentru că nu sunt realizate la standardele în vigoare. De aceea nu le-am preluat. Fie constructorul n-a vrut să investească în aducerea la standarde, fie n-a vrut s-o predea. De accea apare acest cost suplimentar la furnizarea apei cu energia care trebuie plătită pentru a menţine în funcţiune staţia de pompare care să aducă apa tututor cetăţenilor din blocuri. Am auzit şi eu speculaţii, că dezvoltatorul ar fi spus unor oameni de ai noşti care sunt pe Floreşti că a preferat situaţia de faţă pentru a-i convinge pe anumiţi cetăţeni care îi datorează bani la cumpărarea apartamentelor, să-i achite. Sunt supoziţii", a subliniat Lucian Croitoru, manager al departamentului de comunicare din cadrul Companie de Apă Someş. Acesta a adăugat că instituţia pe care o reprezintă nu poate prelua reţele de apă şi staţiile de pompare ca să le aducă la standarde pe banii tuturor clujenilor clienţi plătitori. „Normal că n-ar trebui să furnizăm apă în aceste condiţii. În comuna Floreşti este un fenomen general, reţelele de apă şi canalizare cu staţii de pompare. Avem probleme cu 90% din aceste instalaţii", a adăugat Croitoru.

Primăria Floreşti, de asemenea, este la curent cu situaţia taxelor pe pompe. „Mi se pare anormal ce se întâmplă. Perspectiva dezvoltării în zonă a utilităţilor există. Avem un proiect ca să rezolvăm problema canalizării şi a apei în zonă. Însă eu imi pun o întrebare simplă. Orice bloc s-a construit pe baza unui proiect care a stat la baza autorizaţie de construire, iar proiectul a avut nevoie de viza companiilor de utilităţi. Nu cred în situaţia de faţa că cei de la Compania de Apă au avizat un proiect neconform", a spus primarul Horea Şulea. În ceea ce priveşte dovada de luare în folosinţă a construcţiilor, în forma actuală, care se eliberează de către autoritatea locală, primarul spune că este vorba despre un aspect al nebuniei ale boom-ului imobiliar din comună care a avut ca punct de explozie anul 2007, când s-a construit masiv în comună.

Reprezentantul Asbloc, consilierul judeţean Cosmin Todea spune că în condiţiile în care n-ar plăti curentul pentru staţiile de pompare apa menajeră, oamenilor de la etajele superioare nu le-ar curge apă la robinet şi ar avea mizeria din canalizare în propriile case, dacă firma sa n-ar întreţine staţiile de pompare canalizare. Mai mult, Todea susţine că în contractele oamenilor de furnizare încheiate cu cei de la Compania de apă, aceştia din urmă se angajează să furnizeze apa la presiunea de o atmosferă, ceea ce înseamnă că doar celor de la parter şi etajul unu plus doi, au garantată apa la robinet. „Ca să aibă şi cei de la etajele patru sau cinci apă, atunci ne trebuie presiune de trei atmosfere şi aşa au fost făcute staţiile de pompare de către constructor. După ce s-au mutat oamenii în blocuri, am constatat că, dacă plătim curent pentru staţii, atunci cetăţenii au apă la robinet, dacă nu, nu mai au, mai ales la orele de vârf, dimineaţa şi seara. Oricum factura de energie este pe constructor, iar chitanţele în original de plată sunt la noi, achitate. Toată lumea poate veni la noi să le consulte. Noi o plătim, ca să aibă oamenii apă, şi le calculăm contravaloarea pe apartament. Timp de cinci ani n-a fost nicio problemă. Noi administrăm 2.000 de apartamente. Din total, cred că sunt două persoane care se plâng. Îi ştim, pentru că sunt vorbim de cei care nu îşi plătesc cheltuielile şi i-am somat. Veşnic restanţieri. Situaţia cu taxarea pe blocuri e diferenţiată, pentru că la unii există hidrofoare în bloc şi aceştia nu plătesc, la alţii se aplică şi pentru apa de ploaie, la alţii doar pentru cea potabilă sau canalizare. Şi eu m-am mutat în Floreşti şi am stat fără apă şi am fost nevoit să plătesc această taxă, pentru că altfel nu aveam apă pentru a-mi funcţiona centrala termică, nici apă la robinet", a menţionat Todea.

Acesta a adăugat că, de fapt, problema este la Compania de Apă Someş care a refuzat să preia staţiile de pompare. Mai mult, Todea spune că instalaţii similare făcute de primăria Floreşti pe partea de apă şi canalizare au fost preluate de instituţie. „Oamenii care reclamă mai au o altă problemă. Vor să se răzbune pe constructor pentru că le mai face un bloc în faţa celui în care locuiesc. Eu n-am pe cine să transfer factura electrică. Dacă nu plătesc curent şi nu pornesc staţiile de pompare, oamenii rămân fără apă şi cei de la parter se trezesc cu rezidurile fecale în casă. Şi aşa, când se ia curentul, oamenii n-au apă. În plus, primăria din Floreşti are bani alocaţi din martie anul acesta ca să rezolve probleme din zonă cu o staţie de pompare. N-a făcut nimic şi le lua două zile să monteze pompele şi trei săptămâni să le ajungă din Germania. Cât despre acuzele că îmi fac casă pe banii luaţi de la cetăţeni, sunt poveşti. Am moştenit-o pe bunica mea. Am o casă în construcţie pe care probabil o s-o termin în următorii trei-patru ani. Să fim serioşi. Am factură de energie de 103 milioane de lei (vechi) pe patru contoare. De abia reuşesc să adun banii de la oameni ca să achit factura, în calitate de administrator", a conchis reprezentantul Asbloc.

 

 

Publicitate

Comentarii

lol

thumb down thumb up
joi, 12 septembrie 2013, 08:48
de :)

astia si cand sunt furati gresesc calculele. 3 lei la 2000 de apartamente pe luna, sunt 6000 de lei pe luna, aia inseamna 72000 lei pe an, nu 6000 cum zice in articol
raspunde

Floresti...

thumb down thumb up
joi, 12 septembrie 2013, 08:54
de Gigi Contra

Floresti a ajuns un exemplu de "ASA NU". Cred ca s-ar putea preda niste cursuri la facultatile de constructii si la arhitectura folosind ca studiu de caz Florestiul. Incredibil cata prostie si rea vointa adunate intr-un singur loc.
raspunde

Lumy...

thumb down thumb up
joi, 12 septembrie 2013, 17:46
de Ionel

Un articol pur USL-ist! Numai de rau despre fostul primar, despre fostul consilier judetean... Nimic despre cat s-a straduit noul primar sa rezolve situatia. Nu-i mai compatimiti pe cei din Floresti! De ce nu au vrut sa stea la "oras"? Au vrut Floresti, NO NA Floresti. Cunosc pe cineva care a vandut un apartament cu 2 camere in Buna Ziua si si-a luat unul cu 4 camere in Floresti. Asta este diferenta intre Cluj si Floresti fratilor
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.