Administratie
ITM a pierdut banii pentru sediu
de Ziua de Cluj, 20 decembrie 2007, 23:32
Fondurile alocate pentru achiziţionarea unui nou sediu al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Cluj au fost pierdute de instituţia clujeană, întrucât licitaţiile organizate cu acest scop nu au avut nici un rezultat. La preţul pieţei, imobilul căutat de ITM ar costa în jur de 4,5 milioane de euro, spun reprezentanţii agenţiilor imobiliare.
“Comisia de licitaţie a respins toate ofertele. Două dintre acestea s-ar
fi încadrat, dar au fost respinse pe hârţogării. Legal şi obiectiv, însă”, a
declarat directorul ITM Cluj, Daniel Păcurariu. Potrivit acestuia, prima
ofertă, “care se apropia foarte mult de ceea ce am cerut noi”, a fost
incompletă, pentru că din documentaţia societăţii comerciale nu rezulta că
imobilul nu este revendicat
. “Clădirea fusese revendicată cândva, iar acum situaţia sa juridică nu
era clară. în plus, expertiza tehnică nu era actualizată, era veche şi între
timp la imobil s-au făcut îmbunătăţiri”, a explicat Păcurariu.
în ce priveşte cea de-a doua
ofertă care s-ar fi încadrat în cererile ITM, directorul instituţiei a spus că
şi aceasta a fost incompletă. “Aici expertiza tehnică lipsea cu desăvârşire,
clădirea nu era intabulată şi mai lipseau şi alte acte”, a arătat Păcurariu.
Şanse pentru 2008
Licitaţia finalizată zilele trecute a fost cea de-a treia organizată de
ITM pentru achiziţionarea unui sediu nou. Instituţia caută o clădire cu o
suprafaţă de 2.500 – 3.000 mp, în zona centrală sau pericentrală a
municipiului.
La prima licitaţie, desfăşurată
în septembrie, nu a fost depusă nici o ofertă, iar în noiembrie, la a doua
licitaţie, toate ofertele au fost respinse, fie pentru că nu se pliau pe
cerinţele şi bugetul ITM, fie pentru că documentaţia era incompletă, situaţie
repetată la licitaţia din decembrie.
“Din păcate, nu mai putem relua
licitaţia anul acesta, iar banii alocaţi pentru achiziţie au fost pierduţi. Din
discuţiile cu Inspectoratul General am înţeles că există şansă să primim iar
bani, anul viitor, dar nu ştim încă nimic”, a spus Daniel Păcurariu.
El a subliniat că achiziţionarea
unui sediu nou este foarte urgentă. “Deja ne călcăm în picioare acolo. Verificăm
respectarea normelor de protecţie a muncii, dar noi nu le respectăm”, a conchis
directorul ITM Cluj.
Echipamente periculoase în
şcoli
Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj (ITM) a verificat săptămâna
trecută 14 şcoli, licee şi facultăţi din Cluj şi a descoperit 40 de nereguli.
Potrivit ITM, unităţile de învăţământ verificate nu au realizat evaluări ale
riscurilor pentru securitatea şi sănătatea salariaţilor, nu au acordat
echipamente de protecţie pentru personal, nu au autorizaţii pentru anumite
echipamente şi nu au planuri de prevenire a riscurilor.
ITM a atras atenţia asupra faptului că şcolile clujene folosesc
echipamente care nu respectă prescripţiile tehnice legale şi nici normele de
protecţia muncii. “Inspectorii au sistat 14 echipamente tehnice, din care 8
instalaţii sub presiune”, arată reprezentanţii ITM, completând că 7 dintre
instituţiile verificate au fost amendate.