Liber la imaginaţie. Clujenii, invitaţi din nou să propună proiecte pentru oraş

Liber la imaginaţie. Clujenii, invitaţi din nou să propună proiecte pentru oraş
Proiectul de extindere a şcolii Nicolae Titulescu a strâns, în 2017, cele mai multe voturi

Un program pe care Primăria l-a preluat din Portugalia va avea anul acesta ediţia a doua.

 

Procesul de bugetare participativă va continua anul acesta, după ce anul trecut a fost un succes. Anunţul a fost făcut de primarul Emil Boc.

“Continuăm şi în anul acesta programul de bugetare participativă, care va urma în linii mari graficul de anul trecut, după modelul pe care l-am implementat anul trecut. Anunţul va fi făcut cât de curând. Este foarte important acest proces de a culege idei, ca oamenii să se pronunţe la problemele oraşului, pentru că nu deţinem noi monopolul adevărului. Avem şansa de a beneficia de o societate civilă creativă, inovatoare. Cea mai importantă bogăţie a Clujului sunt talentele pe care le are”, a spus Boc. Acesta preluase anul trecut ideea de la administraţia din Braga, Portugalia. În 2017, programul a plecat la drum în 17 iulie, aşa că nu mai e mult până porneşte şi bugetarea pentru 2018.

În urmă cu două luni, primarul era mai degrabă decis să renunţe. „Astăzi ne preocupă să implementăm proiectele stabilite de programul de bugetare de anul trecut. Nu putem să nu implementăm ceea ce am creat. Vom vedea ce vom face mai departe, în funcţie de resurse. Vom lua o decizie până la sfârşitul lunii mai”, declarase primarul în 22 martie, iar surse din administraţia locală au confirmat că se punea problema renunţării la programul prin care cetăţenii contribuiau la dezvoltarea oraşului. Societatea civilă a reacţionat imediat, pe mai multe voci, reuşind să influenţeze o schimbare de optică a municipalităţii. Au ieşit cu declaraţii Şerban Ţigănaş, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, Szakats Istvan, un cunoscut activist de mediu, sau Adrian Dohotaru, deputat independent ales pe listele USR.

Anul trecut au fost depuse 338 de proiecte, din care 126 au fost declarate eligibile. Clujenii și-au făcut 21.142 de conturi pe bugetareparticipativa.ro, iar numărul de voturi exprimate, în cele două faze ale programului, a fost de 40.637.

Iată lista proiectelor câştigătoare în 2017:

1. Şcoala Gimnazială "Nicolae Titulescu" – complex  educaţional;

2. Creşterea siguranţei pietonale la trecerile de pietoni;

3. Parcul Între Lacuri;

4. Amenajarea spaţiilor publice cu unităţi de colectare inteligentă a gunoiului;

5. Trotinete electrice-sistem de închiriat;

6. ClujWay – oraşul digital.

7. Amenajare Mansardă Şcoala ”Ion Creangă”;

8. Centrul de tineret Cluj-Napoca;

9. Demolare garaje şi înlocuirea lor cu parcări şi spaţiu verde;

10. Toalete pentru toţi;

11. Clujul verde - un copac la trei parcări;

12. Autobuze/Microbuze şcolare cu circuit închis;

13. Piste biciclete Observatorului şi Nicolae Titulescu;

14. Artă în curtea şcolii – Lăsaţi artiştii stradali să coloreze Clujul;

15. Clujul Verde şi Eficient: Grădini verticale şi Faţade vegetale

 

Într-un articol următor vom vedea şi câte dintre aceste proiecte chiar se implementează.

 

 

Loading...
Comenteaza