Administraţie

Lucrări de reabilitare pe un drumul cuprins între limita județului Alba și intersecția cu DN 15

Președintele Consiliului Județean Cluj emis ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare și modernizare a drumului județean 107 F, respectiv porțiunea de drum cuprinsă între limita județului Alba și intersecția cu DN 15, pe raza localității Luncani, comuna Luna.
Publicitate

„Pentru a profita la maxim de vremea bună necesară acestui tip de lucrări, modernizarea acestui drum județean ce asigură o legătură mult mai rapidă cu județul Alba va demara încă de luni. Deși termenul de execuție a lucrărilor este de maxim 10 luni, ne dorim ca acesta să fie unul mult mai redus, astfel încât toți cei care tranzitează acest sector să beneficieze într-un timp cât mai scurt de condiții de circulație civilizate, la standarde europene", a declarat Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Decizia demarării acestor ample lucrări de modernizare, ce vor fi executate în profunzimea drumului, a fost determinată de starea avansată de degradare a acestui sector, pe suprafața de rulare existând în prezent numeroase gropi, plombe deteriorate și fisuri asfaltice transversale care afectează în mod vizibil structura sistemului rutier și care sunt de natură a împiedica circulația în bune condiții și în siguranță.

În acest context, lucrările complexe ce vor contribui la îmbunătățirea substanțială a condițiilor de circulație constau, în principal, în lărgirea părții carosabile până la șase metri, consolidarea profilului drumului cu piatră spartă, așternerea de covoare asfaltice și de uzură, executarea de șanțuri noi, amenajarea drumurilor laterale și refacerea semnalizării rutiere.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.