Administraţie

Lupta ordonanțelor. Boc e campion absolut, Tudose are însă o medie superioară

Mihai Tudose este premierul cu cele mai multe ordonanțe de urgență emise pe unitate de timp. Emil Boc are însă recordul cantitativ.

Guvernul României a emis în ultimii 10 ani aproape 1.000 de Ordonanțe de Urgență, ceea ce înseamnă că țara noastră s-a aflat într-o situație excepțională având în vedere că săptămânal au fost emise cel puțin două ordonanțe de urgență.

Campion la adoptarea pe "bandă rulantă" a proiectelor de Ordonanţă de Urgenţă este chiar actualul prim-ministru Mihai Tudose, care de la începutul mandatului şi până în prezent a emis câte o ordonanţă de urgenţă la mai puţin de trei zile din mandat.

Conform datelor centralizate de Capital.ro, în perioada 2009 - prezent au fost emise nu mai puţin de 945 de Ordonanţe de Urgenţă. Practic, la fiecare 3,5 zile Guvernul României a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă.

Cele mai multe OUG-, din perioada menţionată mai sus, au fost emise în 2010, an în care Guvernul Boc a adoptat nu mai puţin de 131 de astfel de acte normative.

De altfel, în perioada în care Emil Boc a fost premierul României au fost emise cele mai multe Ordonanţe de Urgenţă, având în vedere şi faptul că Boc a avut un mandat de peste 1000 de zile. Doar Emil Boc şi Victor Ponta au avut în ultimii ani mandate mai mari de doi ani, astfel că şi numărul Ordonanţelor de Urgenţă este mai mare decât al celorlalţi premieri.

Dacă mandatul lui Emil Boc a fost de 1.141 de zile, guvernarea Victor Ponta a fost cu câteva luni mai lungă, de 1.277 de zile. Dacă guvernele conduse de Emil Boc au emis un număr de 377 de Ordonanţe de Urgenţă, Cabinetele cu Victor Ponta la conducere au aprobat nu mai puţin de 344 de Ordonanţe de Urgenţă.

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.