Administratie

Minimum 3.700 de taxiuri în Cluj

Întâlnirea dintre primar şi taximetrişti a avut loc ieri, în contextul în care noua lege a taximetriei prevede un număr mult mai scăzut de maşini pentru un oraş precum Clujul, iar Consiliul Local a blocat recent emiterea de noi autorizaţii.

Potrivit Biroului de presă al Primăriei, numărul de taxiuri din oraş va fi stabilit în urma unui studiu, însă numărul minim nu va fi mai mic decât actualul număr de taxiuri, la care se adaugă cele care urmează să se autorizeze.

Potrivit aceleiaşi surse, totalul autorizaţiilor de taximetrie, incluzând cererile depuse până în 14 august 2007 (data adoptării HCL nr. 491/2007 prin care se suspendă eliberarea de noi autorizaţii – n. red.) şi cu excepţia autorizaţiilor anulate, este de 3.774.

 în perioada următoare, Direcţia Domeniului Public şi Privat va organiza o licitaţie pentru selectarea societăţii care să întocmească studiul privind numărul de taxiuri. Potrivit legii, într-un oraş precum Clujul ar trebui să existe doar 1.200 de taxiuri.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.