Administraţie

Model național. Clujul se laudă cu proiectul prin care cetățenii sunt invitați să își modeleze orașul

Un model importat din Portugalia a devenit definitoriu pentru noul Cluj.
Publicitate

Clujul este pionierul bugetării participative în România. A pornit în iulie proiectul în cadrul căruia cetățenii își pot modela orașul după viziunea lor. S-au strâns 338 de propuneri, iar din 2 octombrie se lansează prima etapă de votare. Clujul a preluat ideea de la Braga (Portugalia), apoi modelul a fost preluat de Baia Mare și de București.

"Eram în vizită la Braga și, în loc să stăm la dineul oficial, eu și primarul orașului portughez ne-am retras să îmi explice în detaliu cum funcționează la ei bugetarea participativă. Nu am plecat de acolo până nu am înțeles totul. Apoi am venit acasă și am insistat să punem în practică acest proiect în cel mai scurt timp", a explicat Emil Boc.

Proiectul a fost prezentat, în sala de conferințe de la Cluj Arena, de Diana Apan și Emil Boc, participanților la o dezbatere organizată de organizaţia nonguvernamentală Centrul Cultural Clujean.

La dezbatere au fost invitați primarul orașului Oradea, Ilie Bolojan, primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc și coordonatorul departamentului programe ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, Raluca Ganea. Invitat de asemenea, Nicolaie Moldovan, city-managerul orașului Alba Iulia, nu a venit la întâlnirea de la Cluj Arena.

Diana Apan a arătat că preocuparea pentru bugetare participativă a apărut, la Cluj, dinainte ca Emil Boc să devină primar: "2000 - preocupare în mediile academice şi în societatea civilă privind o abordare participativă a administrării oraşului; 2004 - încep să se dezvolte procesele de participare publică - primăria organizează sistematic întâlniri ale administraţiei publice cu cetăţenii; iulie 2004 - decembrie 2006 - marchează o schimbare majoră a felului in care administraţia publică locală din Cluj-Napoca priveşte procesele de participare cetăţenească; 2012 - un grup de organizaţii civice au cerut printr-o petiţie o abordare participativă a administrării oraşului; primăria a adresat o invitație pentru constituirea unui grup de lucru: ONG + universitate + administrație locală; 2013 - proiect pilot de bugetare participativă în cartierul Mănăștur", a trecut Apan în prezentarea sa. Ea a subliniat că 2017 marchează practic un nou început în colaborarea municipalitate - cetățean, pentru dezvoltarea orașului.

"Democrația europeană trebuie reconsolidată de jos în sus, de la democrația participativă", a subliniat Boc. O clujeancă a participat la dezbatere și a lăudat proiectul de bugetare participativă al Clujului, pe reţeaua de socializare Facebook.

"Despre proiectul de bugetare participativă de la Cluj tot ce pot să spun e că: e foarte - foarte - foarte mișto. Cred că aici e nevoie de implicarea noastră: să dăm o mână de ajutor pe zona de proiecte și comunicare. Dar e un pas enorm de bun și de important. Nota 10, Alexandra Crăciun".

La dezbatarea de la Cluj, primarul din Oradea, Ilie Bolojan, a vorbit despre refațadizarea clădirilor din centrele istorice. Din acest punct de vedere, orașul din vestul României este mult mai avansat decât Clujul.

În proiectul de bugetare participativă inițiat de Primăria Cluj-Napoca au fost înscrise 338 de propuneri, cele mai multe vizând traficul și mobilitatea în general. Conform municipalităţii, propunerile se împart în şase categorii:

1. Alei, trotuare şi zone pietonale - 68
2. Mobilitate, accesibilitate şi siguranţa circulaţiei - 83
3. Spații verzi și locuri de joacă - 57
4. Amenajare spaţii publice (mobilier urban, iluminat public) - 47
5. Infrastructură educațională și culturală - 44
6. Oraşul digital - 39

Iată câteva cifre legate de utilizarea platformei www.bugetareparticipativa.ro, de la lansarea procesului din 17 iulie și până la încheierea primei etape, în 20 august:

- 9.577 utilizatori (persoane care au accesat platforma în acest interval de timp)
- 271.910 accesări
- 5 minute și 3 secunde - durata medie de stat pe platformă pentru un utilizator
- rata de respingere (bounce rate) - 0,02%, adică aproape toți cei care au intrat pe platformă au fost interesați de conținut
- 18 - numărul mediu de pagini pe care un utilizator l-a vizitat cât a fost pe site
- 530 persoane și-au făcut cont pe platformă până acum

Etapele procesului de bugetare participativă:

- 17 iulie - 20 august - depunere proiecte
- 21 august - 1 octombrie - analiză proiecte
- 2 octombrie - 22 octombrie - prima etapa de vot
- 23 octombrie - 29 octombrie - validare vot I
- 30 octombrie - 19 noiembrie - a doua etapă de vot
- 20 noiembrie - 26 noiembrie - validare vot II
- 27 noiembrie - afișare rezultate finale

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.