Administratie
Negocieri pentru “corectarea” statutului metropolei
de Ziua de Cluj, 17 octombrie 2008, 23:19
La întâlnirea de ieri privind întocmirea statutului menit să guverneze asociaţia “Zona metropolitană”, reprezentanţii celor 19 primării invitate să adere au venit cu ultimele propuneri.
Purtătorul de cuvânt al
Primăriei Cluj-Napoca, Raimonda Boian (foto), a susţinut că se va ţine cont de
câteva propuneri, urmând ca în şedinţa de marţi Consiliul Local să aprobe
varianta finală a acestui statut.
Grupul de lucru din cadrul
Primăriei Cluj-Napoca şi din Consiliul Judeţean
s-a întâlnit ieri cu
reprezentanţii comunelor invitate să adere la zona metropolitană, pentru a
cădea de acord cu privire la statutul acestei asociaţii. “S-au făcut propuneri,
iar unele dintre punctele statutului au fost modificate”, a spus reprezentantul
Primăriei Cluj-Napoca, Raimonda Boian, care a participat la întrunire. Ea a
adăugat că s-au purtat negocieri inclusiv în ce priveşte componenţa Adunării
Generale a Asociaţilor (AGA).
“S-a căzut de acord ca în AGA
o singură unitate administrativă să nu depăşească o treime din componenţa
plenului. De exemplu, dacă municipiul Cluj-Napoca va avea 30 de reprezentanţi,
voturile lor să nu poată depăşi o treime din cele ale membrilor AGA”, a spus
Boian. în şedinţa Consiliului Local de marţi, statutul ar urma să fie adoptat
în forma lui finală, fiind lăsată deschisă o “portiţă” pentru comunele care vor
dori să adere. “Noi aprobăm statutul, iar comunele vor avea posibilitatea ca
până în 31 octombrie să adopte acest statut. Apoi urmează ca el să fie
înregistrat la notar”, a mai spus Raimonda Boian.
Statutul prevede ca metropola
să fie coordonată de un Consiliu Director. în acest organ de conducere va fi
numit un reprezentant al fiecărei unităţi teritoriale ce va adera la metropolă.
“Fiecare primar sau delegat al primarilor va deveni mebru în acest Consiliu
Director. Câte un singur primar,
indiferent de număr de locuitori sau mărimea teritoriilor”, a explicat
reprezentantul Primăriei.
Conform actului statutar,
Consiliul Judeţean Cluj va avea, de asemenea, trei reprezentanţi în AGA, în
timp ce Consiliul Local Cluj-Napoca va avea 30. Dacă îşi vor da aprobarea
pentru aderare, câte un reprezentant vor avea şi comunele Aiton, Apahida,
Baciu, Bonţida, Borşa, Căianu, Chinteni, Ciurila, Cojocna, Feleacu, Floreşti,
Gilău, Gârbău, Jucu, Petreştii de Jos, Săvădisla, Sânpaul, Tureni şi Vultureni.