Administraţie

O nouă poartă pe Autostrada Transilvania

Traficul greu din Turda urmează să fie scos printr-un drum de 5,3 km, prin Tureni – Mărtineşti – Comşeşti. Studiul de fezabilitate este în lucru.

Publicitate

O legătură din DN1, pe la Mărtineşti - Comşeşti ar urma să fie lipită de Autostrada Transilvania (A3) în zona km 21, în vederea scoaterii traficului greu din municipiul Turda. În lungime de 5,3 km, acest drum ar urma să fie finanţat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR).

În mai multe rânduri s-a pus problema creării unor noi deschideri pe A3, pe tronsonul Gilău - Câmpia Turzii. Şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj, Eugen Cecan, afirmă că o importanţă majoră o va avea legătura din Drumul Naţional nr. 1, prin Tureni - Mărtineşti - Comşeşti, care va asigura o descongestionare a traficului din municipiul Turda. „Tot traficul de tranzit din Turda va putea fi preluat pe DN 1, prin intermediul aceastei legături pe care intenţionăm să o realizăm prin FEDR", a spus Cecan.

El a precizat că se lucrează la studiul de fezabilitate şi că nu sunt vizate costuri foarte mari, pentru cei peste 5 km de drum. „Sunt implicate şi câteva exproprieri, foarte puţine, în zona Comşeşti. Chiar credem că va merita efortul, având în vedere că tot traficul greu care tranzitează în prezent oraşul Turda va putea fi deviat pe acest drum, că vorbim despre maşini care vin sau merg spre Cluj, Bistriţa ori Oradea. De pe DN 1 până la intrarea pe centura Vâlcele - Apahida mai sunt doar 2 km de parcurs", a declarat şeful DRDP. Lucrările ar urma să se finalizeze până în 2015, iar avantajul este că în proiect sunt implicate şi două drumuri judeţene care vor fi reabilitate.

Proiectul Autostrada Transilvania, de 415 km, reprezintă o magistrală rutieră cu patru benzi, lăţimea platformei de 26 m, partea carosabilă cu două benzi pe sens cu o lăţime de 15 m, 300 de poduri, pasaje şi viaducte pe autostradă, 73 pasaje peste autostradă, 19 noduri rutiere. Traseul parcurge ruta de la Braşov până la graniţa cu Ungaria şi deserveşte oraşele Braşov, Făgăraş, Sighişoara, Târgu-Mureş, Cluj-Napoca, Oradea. Autostrada are opt secţiuni: Braşov - Făgăraş - 48,8 km, Făgăraş - Sighişoara - 53,3 km, Sighişoara - Ogra - 58 km, Ogra - Câmpia Turzii - 37,1 km, Câmpia Turzii - Cluj Vest - 52,5 km, Cluj Vest - Mihăileşti - 25,5 km, Mihăileşti - Suplacu de Barcău - 75,4 km, Suplacu de Barcău - Borş - 64,5 km.

Dispută politică

USL a îngropat Autostrada Transilvania, iar acum îngroapă şi Autostrada Turda-Sebeş, afirmă vicepreşedintele PDL, Alin Tişe. „În ultimii doi ani de când guvernează România, USL a tăiat finanţarea pentru acest obiectiv important. Ministerul Marilor Proiecte, respectiv Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, a blocat şi licitaţia şi pentru Autostrada Turda-Alba. Incompetenţa ministerului şi a guvernului compromite orice proiect important pentru ţară", a menţionat Tişe. El a solicitat guvernului reluarea în regim de urgenţă a licitaţiei şi continuarea proiectelor de infrastructură importante pentru Transilvania şi România.

Tronson amânat

Construcţia unui tronson de 8,7 km din A3, Gilău-Nădăşelu (judeţul Cluj), singurul pentru care mai sunt contractate lucrări, va începe în 2014, deşi contractul de proiectare şi execuţie a fost semnat în aprilie, din lipsa banilor. "În contextul actualei crize economice, fondurile alocate de la bugetul de stat pentru obiectivul de investiţii Autostrada Braşov-Cluj-Borş nu au putut asigura începerea lucrărilor pentru secţiunea Gilău - Nădăşelu, astfel a fost amânată începerea lucrărilor de execuţie până la identificarea şi asigurarea fondurilor necesare", a comunicat CNADNR.

 

Publicitate

Comentarii

Bine si asa

thumb down thumb up
luni, 14 octombrie 2013, 23:30
de madriano

Ceva mai usor era sa faca o legatura cu autostrada inainte de intrarea in Turda, pe drumul spre Sancraiu (DJ 107L).
raspunde

Bine si asa

thumb down thumb up
luni, 14 octombrie 2013, 23:30
de madriano

Ceva mai usor era sa faca o legatura cu autostrada inainte de intrarea in Turda, pe drumul spre Sancraiu (DJ 107L).
raspunde

Bine si asa

thumb down thumb up
luni, 14 octombrie 2013, 23:30
de madriano

Ceva mai usor era sa faca o legatura cu autostrada inainte de intrarea in Turda, pe drumul spre Sancraiu (DJ 107L).
raspunde

Si mai bine era ...

thumb down thumb up
marţi, 15 octombrie 2013, 00:52
de DanT

Si mai bine era daca continuau centura Valcele - Apahida pana in autostrada, atunci ar fi fost o varianta viabila si de ocolit Clujul est-vest daca mergi spre Oradea. Aveam o ocolitoare completa pentru Cluj, asa va fi doar o improvizatie rar aleasa de cei care vin dinspre Dej si merg spre Oradea.
raspunde

prelungire

thumb down thumb up
marţi, 15 octombrie 2013, 12:24
de clujanu'

perfect de acord
raspunde

Varianta mai buna.

thumb down thumb up
marţi, 15 octombrie 2013, 08:10
de gabriel

Cea mai buna varianta este asa cum a propus Dan. Probabil cu un pret mai ridicat dar cu avantaje majore atat pentru Cluj, Turda, cat si pentru satele tranzitate pe acest traseu.
raspunde

centura

thumb down thumb up
marţi, 15 octombrie 2013, 08:39
de Tudor

Cea mai buna varianta este ca centura Valcele - Apahida sa se prelungeasca pana la Autostrada.....
raspunde

Subscriu si eu

thumb down thumb up
marţi, 15 octombrie 2013, 10:05
de Alex

la varianta Centurii Valcele prelungita pana in A3. Il intreaba cineva pe stimabilul Cecan de ce dansul nu s-a gandit la varianta asta? Are teren la Comsesti? :))
raspunde

Lungime

thumb down thumb up
marţi, 15 octombrie 2013, 11:38
de Sebastian

S-a uitat cineva dintre cei care vorbesc de prelungirea centurii Valcele pana la A3 la diferenta dintre lungimea Valcele - A3 si lungimea Martinesti Comsesti - A3 ? Ce propuneti voi e mai mult de dublu lungime + relief mult mai variat => costuri mult mai mari. Si dupa aceea tot voi o sa urlati pe ce se cheltuie banii ...
raspunde

Lucrurile bune costa

thumb down thumb up
marţi, 15 octombrie 2013, 12:45
de DanT

Inca 5-6 km sunt si de acolo, nu ar trebui sa coste o avere, desi e clar ca ar fi mai scump. Degeaba alegi varianta ieftina daca nu e utila si pentru ocolitul Clujului. Traficul va creste, iar Clujul in loc sa aiba o centura completa est-vest va avea o jumate de centura. Iar prin nord nu ai variante mai bune ... centura asta sudica era cea mai buna idee, chiar daca ar mai costa vreo 25 de milioane de euro. Ce e mai bine, sa dai 25 de milioane sa ocolesti si Cluj si Turda sau sa dai 5 milioane si sa ocolesti doar Turda?
raspunde

Anunturi Adevarul

thumb down thumb up
marţi, 15 octombrie 2013, 23:14
de Ziarul Adevarul

http://www.adevarul-anunturi.ro/
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.