Administratie
Parc de 160.000 de euro cu şotron, fântână arteziană şi tablă de şah gigant
de Ziua de Cluj, 03 iunie 2010, 23:06
Municipalitatea a redeschis ieri Parcul Rozelor de pe malul Someşului, care a fost amenajat printr-o investiţie de peste 660.000 de lei (circa 160.000 de euro) a Primăriei Cluj-Napoca. Edilul Sorin Apostu (foto) a explicat că municipalitatea a muncit aproape un an să reamenajeze parcul.
Primarul a declarat că investiţia din fonduri publice pentru modernizarea parcului a fost de aproximativ 600.000 de lei, alte sume au provenit din sponsorizări, mai ales de la Banca Transilvania. “Au lucrat diverse firme. Siemens pentru partea de iluminat şi tot aşa... Dacă vom mai identifica astfel de locuri abandonate, le vom amenaja. Am lucrat la amenajarea acestui parc aproape un an. Cine cunoaştea cum arăta înainte această zonă va înţelege de ce a fost nevoie de atâta timp”, a menţionat Apostu.
Lucrările au constat în amplasarea de mobilier urban şi marcajele aferente, introducerea sistemului de iluminat public, amenajarea unei fântâni arteziene după modelul celei din Piaţa Unirii, amplasarea a cinci aparate de fitness, pavele din granule de cauciuc, panouri de baschet, bănci.
Edilul a afirmat că proiectul final prevede şi prelungirea pistei pentru biciclete spre ansamblul Plopilor Vest. “Avem o înţelegere cu societatea care s-a ocupat de amenajarea amsamblului ca să prelungim pista de biciclete. Ei au luat nişte amenzi consistente de la primărie şi suntem siguri că pista va fi prelungită”, a declarat Apostu.
Potrivit informaţiilor furnizate de municipalitate, lucrările au fost demarate în vara anului 2009 şi, în urma lor, fostul lac din zona centrală a parcului a fost acoperit şi transformat în gazon.
în parc au fost amenajate terenuri de baschet, dar şi o tablă de şah în aer liber cu piese de 80 de centimetri, un şotron, fiind montate şi alte aparate de joacă. Primarul Apostu a menţionat că acest parc va fi închis în timpul nopţii, iar paza va fi asigurată printr-un parteneriat pe care primăria îl are cu clubul de tenis Winners.