Administratie

Parc energetic eolian pe 100 ha la Mărişel

În Mărişel s-a demarat procedura de licitaţie pentru realizarea unui parc cu 100 de centrale eoliene, după ce mai mulţi investitori străini i-au explicat primarului Ioan Mariş că zona este extrem de favorabilă pentru un astfel de proiect. Dacă investitorii nu dau dovadă de seriozitate, administraţia locală vrea să acceseze fonduri europene pentru realizarea acestui proiect. “Un astfel de parc costă cam 150 de milioane de euro”, spune Mariş.

Consiliul Local Mărişel intenţionează să se asocieze cu un investitor privat în vederea realizării unui parc energetic eolian.

“Noi punem la bătaie 100 de hectare de teren şi sperăm că vom găsi să ne asociem cu un operator care să producă acest tip de energie şi care s-o şi vândă”, a declarat primarul din Mărişel, Ioan Mariş. Garanţia de participare la licitaţie este de 20.000 de euro, iar ofertele investitorilor interesaţi vor fi deschise în 29 octombrie la sediul Consiliului Local Mărişel.

“Din calculele pe care le-am făcut noi, reiese că o centrală eoliană ar ocupa cam un hectar de teren. Deci parcul ar urma să aibă 100 de centrale eoliene, de 3 megawaţi. Noi mai avem, în zona Ijar de pe Dealul Arsurii, încă vreo 400 de hectare de teren. Dar pentru început vrem să vedem cum o să iasă.

Dacă investiţia devine viabilă, parcul ar putea fi extins astfel încât să poată beneficia cât mai multă lume din zona Mărişelului de acest tip de energie”, a spus primarul Mariş. Ideea realizării unui astfel de parc a venit după ce un producător german a făcut o astfel de propunere administraţiei din Mărişel.

“Sunt nişte experţi din Germania care au mai realizat centrale eoliene şi la ei în ţară, dar şi Spania. Ei ne-au prezentat un film şi ne-au spus că în zona noastră de munte s-ar putea produce uşor energie eoliană, care ar fi mult mai ieftină. Noi am decis să facem licitaţie pentru că între timp s-au mai arătat şi alţii interesaţi”, a spus primarul.

 

Se poate şi cu bani europeni

 

Administraţia din Mărişel a specificat în caietul de sarcini că înaintea realizării unei astfel de investiţii se impune elaborarea unui studiu de vânt. “Noi nu avem bani pentru un astfel de studiu şi am precizat încă de la început că aceia care vor câştiga licitaţia trebuie să-l elaboreze pe cheltuială proprie”, a spus Ioan Mariş.

întreaga investiţie în cele 100 de turbine eoliene ar costa circa 150 de milioane de euro, a adăugat acesta. în cazul în care investitorii anunţaţi nu vor da dovadă de seriozitate, primarul este convins că se vor putea găsi şi alte soluţii financiare pentru realizarea acestui proiect.

“Am înţeles că pot fi accesate fonduri europene şi pentru astfel de investiţii. Dar ne-am hotărât să încercăm mai întâi prin licitaţie şi apoi dacă nu merge, mai putem încerca şi o astfel de variantă”, a adăugat primarul Mariş. Pentru ca o centrală eoliană să poată funcţiona este nevoie ca ea să fie amplasată într-o zonă unde vântul bate constant. în judeţul Cluj s-a mai încercat astfel de proiecte.

“Ştiu că şi în zona Turda funcţionează câteva turbine, dar, din informaţiile mele, acestea nu produc; încă sunt doar la stadiul de probă”, susţine primarul din Mărişel. Din informaţiile ZIUA de Cluj, fostul preşedinte, Octavian Mănăstireanu, a investit alături de trei asociaţi peste cinci sute de mii de euro în patru turbine eoliene, cu o putere totală de 300 de kilowaţi, amplasate în Cluj.

în Transilvania mai produc energie eoliană societăţile Electrogrup şi Electro Margo Line, ambele din Baia Mare, precum şi Blue Line din Bistriţa. Grupul băimărean a investit două milioane de euro în 12 turbine eoliene.

Nouă centrale sunt funcţionale în comunele Chiochiş (Bistriţa-Năsăud) şi Ţaga (Cluj), la o putere de 870 KWh. Toată producţia grupului din Baia Mare merge la compania Electrica Transilvania Nord, cu care grupul a încheiat un contract de furnizare. Cele trei societăţi primesc, conform preţurilor stabilite de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, 132 de lei/megawatt.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.