Peste jumătate de milion pentru proiectul unui parc. "Au fost finalizate și studiul peisagistic și studiul topografic"

Peste jumătate de milion pentru proiectul unui parc.
Consiliul Local va dezbate luni premiile propuse pentru primul concurs de soluții al anului.

Pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local de luni a intrat și un punct care prevede cuantumul premiilor pentru primul concurs de soluții din 2018, care va fi lansat de municipiul Cluj-Napoca, împreună cu Ordinul Arhitecților din România. Este vorba despre revitalizarea și activarea Parcului Feroviarilor.

Premiul I ar urma să fie în valoare de 555.450 lei, fără TVA, și va conține inclusiv costurile de proiectare. Locul al II-lea va încasa 35.000 de lei, iar cel de-al treilea, 20.000 de lei.

"Am finalizat, împreună cu Ordinul Arhitecților din România, tema și regulamentul de concurs pentru reamenajarea și activarea Parcului Feroviarilor. Au fost finalizate și studiul peisagistic și studiul topografic, care vor fi puse la dispoziția concurenților. În acest moment, întreaga documentație este în curs de traducere în limba engleză, iar în prima jumătatea lunii martie vom putea publica pe SEAP anunțul de participare. În realizarea temei am ținut cont și de concluziile dezbaterilor ce au avut loc anul trecut cu tema Parcului Feroviarilor", a declarat Ovidiu Cîmpean, director în cadrul Primăriei.

Tema Parcului Feroviarilor a fost dezbătută în mai multe rânduri, anul trecut, după ce municipalitatea a reprimit terenul de la Ministerul Transporturilor. În octombrie 2017, a existat o masă rotundă intitulată "Strategii de intervenție în spațiul public - Parcul Feroviarilor", la Muzeul de Artă, în octombrie, apoi o dezbatere la Centrul de Imaginație și Inovare Civică. La cea din urmă întâlnire, s-a discutat despre necesitatea unei legături între Parcul Feroviarilor și Parcul Oașului/Armătura, despre studierea legăturii dintre parc și piață Gării. O altă propunere interesantă a fost aceea de a proiecta un pod pietonal și de biciclete care să facă legătura între ambele maluri ale Someșului în zona parcului și să fie astfel amenajate ambele maluri (se obține astfel o extindere a parcului pe celălalt mal). A fost subliniată de nevoia realizării unui plan urbanistic zonal pentru zona industrială din vecinătate, care să permită o dezvoltare sustenabilă și coerentă în apropierea Someșului.

"Reamenajarea spațiului verde, plantări de copaci, îmbunătățirea accesibilității dinspre strada Traian/strada Căii Ferate au fost elemente preluate în tema de concurs. Dar fiecare concurent va propune propria viziune, iar juriul va selecta soluția cea mai bună", a explicat Cîmpean.

 

 

Loading...
Comenteaza