Administratie
Planuri noi pentru străzi, după anularea licitaţiei de 140 de milioane de euro
de Ziua de Cluj, 23 iulie 2010, 22:24
Primăria Cluj-Napoca aşteaptă motivaţia în baza căreia licitaţia pentru întreţinerea drumurilor a fost anulată pentru a decide dacă va contesta soluţia sau va demara o nouă procedură.
Informaţiile
publicate acum două zile, în exclusivitate, de ZIUA de CLUJ, cu privire la
anularea licitaţiei pentru lucrările de întreţinere a drumurilor din municipiu,
au fost confirmate oficial de biroul de presă al Consiliului Naţional pentru
Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC). Primarul Sorin Apostu s-a arătat revoltat
de faptul că a aflat informaţia prin intermediul ZIUA de CLUJ, şi nu de la
CNSC.
El a precizat că,
fără a dispune de motivaţia soluţiei, nu ştie cum să reacţioneze. în momentul
în care o va obţine, va decide dacă va contesta soluţia CNSC sau dacă va trece
- deja pentru a treia oară - la organizarea unei noi proceduri de atribuire a
acestui contract, evaluat la maximum 140 de milioane de euro.
Licitaţia privind
întreţinerea drumurilor din municipiul Cluj-Napoca, deschisă în 17 mai şi
adjudecată consorţiului Diferit-Kiat, a fost anulată în 19 iulie, conform
informaţiilor oficiale transmise de biroul de presă al CNSC la cererea ZIUA de CLUJ.
Contractul-cadru pe patru ani a fost evaluat între 70 şi 140 de milioane de
euro.
Banii urmau să fie folosiţi eşalonat, în
funcţie de bugetul disponibil, fără însă a se depăşi valoarea specificată în
contract, de 140 de milioane de euro (600 de milioane de lei – n.red.). După
cum dezvăluia în urmă cu două zile ZIUA de CLUJ, CNSC a dat câştig de cauză
societăţilor Grup Arcons şi EuroForm Consulting, care au contestat condiţiile
prevăzute de primărie în caietul de sarcini al licitaţiei electronice.
“Am auzit din
presă că licitaţia s-a anulat. Nu înţeleg cum presa a primit e-mail prin care a
obţinut datele despre această licitaţie, iar noi, ca instituţie oficială, parte
direct interesată, nu am primit un răspuns nici la ora actuală. Să mai vorbim
despre conduită?”, a declarat, nemulţumit, Sorin Apostu.
Edilul a apreciat
că nu are cum să ia o decizie fără să fi citit înainte motivaţia CNSC. “Nu ştiu
cum vom proceda şi ce putem face până când nu am decizia cu tot cu motivaţie.
De abia apoi ne vom putea pronunţa”, a afirmat primarul Apostu. Potrivit
procedurii legale, Primăria Cluj-Napoca va avea la dispoziţie zece zile din
clipa în care a primit decizia CNSC pentru a contesta soluţia instituţiei.
în cazul în care
va accepta decizia CNSC, municipalitatea va organiza o nouă procedură pentru
atribuirea acestui contract de lucrări, cea de-a treia. Unul dintre
reprezentanţii consorţiului care a câştigat licitaţia, directorul tehnic al
societăţii Diferit, Grigore Vădean, este conştient că cele mai dezavantajate vor
fi societăţile cărora le-au fost făcute publice ofertele tehnice şi financiare.
“Nici nu ştiu ce să spun până când nu voi vedea motivaţia CNSC. De abia apoi
vom putea decide cum vom proceda. Luni mă întorc la birou şi sper că până
atunci vom primi motivaţia CNSC”, a spus Vădean.
Potrivit
informării transmise de CNSC la cererea ZIUA de CLUJ, licitaţia electronică a
Primăriei Cluj-Napoca privind atribuirea contractului de lucrări pentru
întreţinerea străzilor a fost contestată de patru societăţi: Construct Perom
(contestaţia nr. 357/30.04.2010, înregistrată la CNSC sub nr. 14001/30.04.2010),
Grup Arcons (contestaţia nr. 2743/30.04.2010, înregistrată la CNSC sub nr.
14066/30.04.2010), EuroForm Consulting (contestaţia nr. 740/03.05.2010,
înregistrată sub nr. 14346/03.05.2010) şi Tehnologica Radion (contestaţia fără
număr de înregistrare la emitent, înregistrată la CNSC sub nr.
14410/03.05.2010). Tehnologica Radion a depus şi o a doua contestaţie, cu nr.
638/21.06.2010, înregistrată la CNSC sub nr. 21993/21.06.2010.
în 19 iulie, CNSC
a răspuns acestor contestaţii, emiţând deciziile nr.
3740/C3/2417-2437-2490-2496-3957, prin care a dispus următoarele măsuri:
“Respinge excepţia tardivităţii contestaţiilor SC Construct Perom SRL şi SC
Tehnologica Radion SRL (formulată împotriva documentaţiei de atribuire),
invocate de autoritatea contractantă (Primăria Cluj-Napoca – n.red.).
Respinge excepţia
autorităţii de lucru judecat a contestaţiilor, invocată de autoritatea
contractantă, cu referire la primele patru contestaţii. Respinge excepţia
lipsei de interes a contestaţiei SC Grup Arcons SA, invocată de autoritatea
contractantă. Admite excepţia lipsei de interes a contestaţiilor SC Construct
Perom SRL şi SC Tehnologica Radion SRL (împotriva documentaţiei de atribuire),
invocată de autoritatea contractantă.
Admite
contestaţiile aparţinând SC Grup Arcons SA şi SC EuroForm Consulting SRL.
Respinge contestaţia SC Tehnologica Radion SRL (împotriva rezultatului
procedurii de atribuire), ca nefondată. Dispune anularea procedurii de
atribuire. Prezenta decizie este executorie. (...) împotriva prezentei decizii
se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în
informarea transmisă de CNSC cotidianului ZIUA de CLUJ.