Administraţie

Primăria dansează cum cântă Untold. Festivalul inversează planurile de modernizare a centrului Clujului

În centrul Clujului este din nou şantier, iar Primăria a solicitat inversarea unor lucrări de dragul Untold.

Primarul Clujului, Emil Boc, a declarat săptămâna aceasta că ordinea lucrărilor din Piaţa Unirii a fost schimbată datorită festivalului Untold.

„Am decis cu constructorul să paveze mai întâi trotuarul de pe latura nordică a Pieţei Unirii, iar carosabilul să fie terminat până la 1 septembrie. Am inversat priorităţile, pentru că ne-am dorit ca, la Untold, trotuarul să fie circulabil. Iniţial, realizarea acestui trotuar era prevăzută ca etapa finală a proiectului", a spus Boc. Acesta a arătat că zona va fi predată cu vegetaţia existentă; alţi copaci prevăzuţi în proiect vor putea fi plantaţi abia la toamnă.

Latura nordică este ultima rămasă nemodernizată din Piaţa Unirii. Cele mai complexe lucrări s-au realizat în partea de vest, pietonalizată în totalitate. În nord, se modernizează un trotuar şi se construişte de la zero un altul, iar carosabilul se aliniază la benzile de pe strada Memorandumului. Pe primul fir se va institui din start bandă dedicată mijloacelor de transport în comun. În fapt, banda aceasta v fi parte din culoarul pentru autobuze care va pleca de la Biserica Sf. Petru şi va ajunge până la Primărie.

Întregul proiect de pietonalizare a Pieţei Unirii a fost gândit de arhitecţii de la Planwerk, încă din 2006, când au câştigat un concurs de soluţii, şi este realizat în etape. Proiectul prevede inclusiv pietonalizarea completă a laturii estice, însă acest lucru nu se va întâmpla prea curând. Lucrările din Piaţa Unirii sunt realizate de societatea ARL Cluj.

 

Publicitate

Comentarii

Atentie!

thumb down thumb up
vineri, 21 iulie 2017, 09:21
de Mircea

Din cate stiu nu Untold foloseste trotuarul ci oamenii. Untold nu este o persoana este un eveniment. Deci trotuarul se face pentru confortul oamenilor, nu pentru o persoana imaginara pe care astia de la ziar o considera.
raspunde

Daca taceai...

thumb down thumb up
sâmbătă, 22 iulie 2017, 07:48
de Nae

Mircea, esti penibil, chair "jenibil"!Despre Tarcea de mai jos, asta e de-a dreptul dus cu pluta. Cam astia sunteti "astia" cu Untold.
raspunde

Untold

thumb down thumb up
sâmbătă, 22 iulie 2017, 12:59
de Radu S

Domnule Nae, dacă tăceai filosof rămâneai. D-nii Mircea și Horațiu Tarcea au perfectă dreptate.
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.