Administraţie

Primăriei i se cere chirie ca să asfalteze o stradă

O situaţie amuzantă la Cluj, unde municipalitatea ar trebui să închirieze o stradă ca să o poată moderniza.

Strada Triajului, din preajma căii ferate, pe care se intră de pe Calea Baciului, este subiectul unei dispute între Guvernul României şi Primăria Cluj-Napoca. Aceasta este gestionată de Ministerul Transporturilor (MT), cu tot cu gropile din asfalt. Primarul Emil Boc a cerut ca strada să intre în domeniul public al municipiului, ca să poată fi modernizată, dar ministerul s-a opus. Ba mai mult, potrivit lui Boc, MT a venit cu ideea să închirieze strada Clujului pentru o sumă de bani.

"Ajungem să plătim chirie MT să putem reface o stradă. Nu mi se pare normal. Eu tot ţip, tot mă agit, dar nu mai am pârghiile de altădată. La Guvern se uită cât de important contribuabil este Clujului. După Bucureşti, suntem pe locul al doilea distanţaţi, dar ni se întorc 30-35% din banii pe care îi trimitem la Bucureşti. Nu este normal să blochezi un oraş care produce prosperitate, să nu îi laşi capacitatea să se dezvolte", a spus Boc.

În acest moment, Clujul continuă să ceară MT şi un alt obiectiv. Este vorba despre Parcul Feroviarilor. Deşi nu este dispus să investească în modernizarea acestuia, ministerul ţine blocată zona verde de 5,3 ha.

În acest an, totuşi, MT a făcut un gest de eleganţă în favoarea Clujului. A trecut în domeniul public al municipiului străzile Depoului şi Badea Cârţan, care de asemenea erau nemordernizate de mulţi ani. În prima săptămână după ce s-a semnat protocolul de predare-primire, în aprilie, Regia Autonomă a Domeniului Public a intrat pe cele două străzi şi le-a reabilitat.

Dialogul nu tocmai productiv dintre municipalitate şi MT este o veste destul de neplăcută pentru clujeni. Planul de mobilitate urbană durabilă propune folosirea căii ferate şi pentru transport urban şi realizarea unui nod multimodal la aeroport, lucruri care se poate realiza numai cu sprijinul MT. De asemenea, municipalitatea a propus o şosea de la gară la aeroport, de o parte şi de alta a căii ferate, folosind inclusiv zona de protecţie a căii ferate, care de asemenea nu se va putea construi fără încuviinţarea ministerului.

Publicitate

Comentarii

Iar minte tovarasu' Boc

thumb down thumb up
marţi, 6 iunie 2017, 11:36
de dan

Ca de obicei, Boc are scuza standard pregatita - miticii cei rai, de prin ministere si de la guvern, care nu-l lasa sa faca. Minte cu nerusinare, insa ce conteaza, nu-i cine sa-l contrazica (stim si noi ca institutiile publice reactioneaza doar cand e scandal national), minciuna prinde la nivel local iar prosti care sa-l creada sunt destui. Iar asta cu "nu mai am parghiile de alta data" e chiar tare! Tov. primar, ce parghii ai avut tu? Alea care au facut un rahat de centura la suprapret, cu intarzieri de 5 ani si cu o banda pe sens (culmea, orase mici precum Sibiu sau Arad au centura in regim de autostrada), care in curand va fi blocata si inutilizabila? Sau "parghiile" ce au adus o "perla" de stadion pe care bate vantul falimentului? Sau alea care ne-au tot adus povesti cu centuri, tunele pe sub centru si alte basme ca astea? Cu parcatul aiurea de 3 ani tot o tii ca nu da guvernul ordonanta sa poti ridica masini, azi, desi de mai bine de jumatate de an exista cadrul legal, tot la fel se parcheaza in oras, iar trotuarele sunt folosite pe post de parcari fara plata in tot orasul. Orasul asta iti datoreaza modul haotic in care s-a dezvoltat, ce va duce cat de repede la blocarea lui totala, iar vremea in care si aburitii vor realiza asta se apropie. Ce folos insa, multe nu se vor mai putea face...
raspunde

ce ziceti?

thumb down thumb up
marţi, 6 iunie 2017, 11:43
de Luii

Proiecte cu prioritate critica pentru Cluj dar totusi sunt blocate in guvernarea curenta: - podul de la Gilau din Autostrada pentru a devia traficul de la Nadasel (Zalau, Satu Mare) - breteaua de la Tureni pentru a fi folosita centura Valcele dinspre Oradea, Zalau, Satu Mare - centura Gilau,Floresti, Faget, Apahida - centura de Nord si centura Baciului care include acest drum Triajului Oare trebuie sa asteptam alte alegeri si pana atunci doar sa cotizam ,PSD-ule? N-ai cu cine, sunt doar marionete la PSD Cluj.
raspunde

Boc inca nu a invatat ca nu se traieste cu pomeni?

thumb down thumb up
marţi, 6 iunie 2017, 11:49
de madriano

Asa cum Primaria cere bani pentru inchirierea spatiilor publice, MT cere bani pentru inchirierea proprietatilor lor. Boc si prietenii lui din Pirmarie nu sunt in stare sa exproprieze niste terenul pentru realizarea unor obiective de interes local si se tot plang ca altii le pun betze in roate. RUSINE!!!
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.