Principiul „doi la unu” în sistemul bugetar

Principiul „doi la unu” în sistemul bugetar
Guvernul analizează posibilitatea implementării principiului potrivit căruia, la fiecare doi angajați la stat care pleacă din sistem, să fie angajat unul singur

Vicepremierul Costin Borc este de părere că, în acest moment, numărul celor angajaţi la stat este prea mare şi, cu ocazia discuțiilor pe marginea legii salarizării sectorului bugetar, a propus o măsură care ar putea duce, în timp, la reducerea numărului de angajaţi în administraţie. Măsura a fost aplicată şi în Franţa şi presupune implementarea principiului "doi la unu".

"Am propus (principiul "doi la unu" - n.r.) în Guvern în discuțiile pe legea salarizării. Este un principiu care este acceptat de colegi. Nu vreau să-mi arog această idee, pentru că este o idee pe care am văzut-o în Franța, era ideea de a diminua administrația într-un mod simplu și corect și a nu face niște valuri de disponibilizări. Fiecare doi funcționari care ies la pensie sau ies din sistem să fie înlocuiți prin unul", a explicat vicepremierul care a fost invitat duminică în emisiunea  "În fața ta" de la Digi 24.

El a precizat că, în cazul în care se va decide aplicarea unei astfel de măsuri, aceasta va trebui implementată cu mare atenție, fară să afecteze unele sectoare precum învățământul, sistemul sanitar, sistemul asistenței de stat sau sistemul de probațiune.

"Probabil va exista un act normativ, nu știu cum se poate concretiza acest lucru. Ca principiu, eu personal îl susțin și cred că este un principiu corect. Trebuie făcut însă încet", a adăugat oficialul guvernamental.

Costin Borc este absolvent al Institutului Politehnic din Bucureşti, cu specializarea în energetică, are un doctorat în economie de la Universitatea din Wisconsin Madison din Statele Unite. În anii 1998-1999 a fost consilier coordonator al premierului Radu Vasile. 

 

Loading...
Comenteaza