Priorităţile lui Alin Tişe pentru 2017. Vrea să facă un spital nou

Priorităţile lui Alin Tişe pentru 2017. Vrea să facă un spital nou
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Alin Tişe, a vorbit într-un interviu, pentru ZIUA de CLUJ, despre proiectele prioritare pe care le va realiza instituţia în acest an.

„Sunt două categorii de proiecte prioritare. Sunt cele în derulare, cele care erau într-o fază sau alta, întârziate sau blocate, şi care trebuie să fie duse la capăt, şi trebuie finalizate, pentru că unele sunt din buget propriu, altele din bani europeni.

A doua categorie de proiecte sunt cele pe care le-am început deja de când am revenit la consiliu şi care de asemenea trebuie urgentate şi duse mai departe şi a treia categorie sunt cele noi, pe care vrem să le generăm în următorii ani", afirmă Tişe.

Depozitul ecologic de deşeuri ar putea fi gata într-un an şi patru luni

ZIUA de CLUJ: Vă rog să intrăm puţin în detalii şi să amintiţi despre proiectele întârziate.

Alin Tişe: Dintre proiectele vechi pe care le-am găsit acolo într-o formă sau alta discutăm de Centrul de Management Integrat al Deşeurilor (CMID), unde am avansat deja şi am deblocat situaţia în sensul că demarăm într-o săptămână închiderea de rampe, cele vechi din 1990 încoace care nu s-au închis şi la care în sfârşit am ajuns la procedura de închidere, în şase luni ele vor fi închise, Cluj-Napoca, Gherla, Dej, Huedin, Câmpia Turzii.

De asemenea, am repornit construcţia centrului de deşeuri CMID care a fost blocat doi ani, am relicitat, am semnat contractul, suntem în linie dreaptă, practic noul constructor a început proiectarea şi execuţia, noi sperăm ca într-un an, un an şi trei, patru luni, să terminăm CMID pentru că este o urgenţă a Clujului.

ZIUA de CLUJ: Aeroportul a fost un obiectiv prioritar în ultimii ani în politica de investiţii a forului judeţean. Ce veţi face în acest an?

Alin Tişe: Al doilea proiect care trebuie dus mai departe este continuarea modernizării aeroportului, extinderea terminalului de plecări cu noi spaţii pentru că deja devine aglomerat aeroportul, continuarea extinderii pistei şi continuarea lucrărilor la Someş şi inclusiv o nouă platformă de garare a aeronavelor.

Se lucrează la Tetarom IV în Feleacu şi la Tetarom V în Câmpia Turzii

ZIUA de CLUJ: Când aţi preluat noul mandat, în iunie 2016, aţi vorbit despre dezvoltarea parcurilor industriale în judeţ.

Alin Tişe: Lucrăm pentru finalizarea parcului Tetarom IV, în Feleac şi am pus deja bazele unui nou proiect Tetarom V, în Câmpia Turzii - Luna, lângă autostradă, care e un proiect important pe care l-am pornit acum de şase luni şi trebuie să-l ducem mai departe.

La Tetarom IV a fost un blocaj acolo, pentru că s-a micşorat proiectul pentru că el era pe bani europeni şi s-a renunţat la fonduri europene şi acum s-a semnat contract cu un nou constructor, s-a preluat de către bugetul judeţului, şi acum suntem în faza de reautorizare, pentru că avem nevoie de acord pentru acces la centura de ocolire, e o chestiune de luni de zile să reluăm lucrările când vremea ne permite.

În parcurile noastre industriale deja avem pre-contracte pe aproape tot terenul, de exemplu în Tetarom III. Sunt oarecum promisiuni de terenuri, pentru că oamenii şi-au exprimat disponibilitatea de a veni şi vom anunţa public când se semnează contractul. Nu le facem publice pentru că ei nu doresc acest lucru. Există interes în continuare.

Ca dovadă că mergem mai departe cu Tetarom IV, cu Tetapolis în Tetarom I şi cu un nou parc Tetarom V în Câmpia Turzii, existând deja cereri pentru Tetarom V, vreau să vă spun. Acolo la Câmpia Turzii, anul acesta trebuie să obţinem porcedurile pe teren şi să obţinem titlul de parc industrial şi să facem partea de documentare pentru utilităţi.

ZIUA de CLUJ: Vorbind de priorităţi ale judeţului, să amintim şi de Spitalul Regional de Urgenţă, de care se ocupă acum Ministerul Sănătăţii.

Alin Tişe: Spitalul Regional de Urgenţă e o prioritate, dar nu mai este în grădina noastră, cum ar veni, e predat terenul la Ministerul Sănătăţii, ne-a cerut Guvernul să-l dăm, pentru că vor să construiască din bani europeni. Dacă va fi o solicitare către judeţul Cluj să contribuie, vom contribui şi noi, dar tot proiectul a fost preluat la Ministerul Sănătăţii, aşa încât ei trebuie să gestioneze acum în totalitate proiectul.

„Îmi doresc ca spitalul de copii să fie proiectul principal al mandatului meu"

În schimb noi am început un nou proiect, un spital monobloc de copii care devine o prioritate a noastră având în vedere că Spitalul de copii astăzi e o parte revendicată, o parte împărţit în tot oraşul. Suntem în faza în care am găsit mai multe variante de teren, ne trebuie 1,5 ha, şi încercăm să găsim cea mai bună locaţie, care să se preteze la un asemenea obiectiv.

Terenul de pe Victor Babeş e prea mic, e numai 7.000 mp, iar noi avem nevoie de 1,5 ha. Îmi doresc ca spitalul de copii să fie proiectul principal al mandatului meu ca şi proiect nou, dincolo de drumurile judeţene. Din bugetul judeţului se poate construi clădirea în sine, după aceea discutăm de dotări, dar bugetul judeţului poate să ducă o investiţie într-o clădire care va fi o clădire monobloc.

Dacă nu vom găsi teren să-l preluăm fie de la universitate, fie de la o unitate militară, fie de la o altă instituţie care ar deţine teren, mai avem varianta ultimă, aceea de expropriere, pentru un teren care se pretează, putând să facem expropriere, pentru spital, fiind un obiectiv de utilitate publică, pe lege.

Liber la modernizarea a circa 500 de km de drumuri judeţene

ZIUA de CLUJ: Aţi semnat recent un contract de credit în valoare de 50 de milioane de euro pentru finanţarea lucrărilor de modernizare a drumurilor judeţene. Când vă apucaţi efectiv de treabă?

Alin Tişe: La drumurile judeţene suntem practic în linie dreaptă în sensul că am epuizat toate procedurile, aşteptăm vremea doar. Avem contracte semnate, avem drumurile decise, avem creditul semnat cu banca, avem tot semnat, lucrăm acum la autorizaţiile de construire pe anumite sectoare de drum şi, când timpul permite, putem intra efectiv cu lucrări. Pe lângă lista cu drumurile care vor fi modernizate, o să avem şi multe drumuri care intra pe întreţinere.

ZIUA de CLUJ: În ce stadiu sunteţi cu preluarea terenului pentru Tetapolis?

Alin Tişe: Tetapolis este un proiect important în Tetarom 1. Acum preluăm terenul de la Ministerul Transporturilor, de la CFR, pentru că s-a dat prin lege în parlament acel teren de 5 ha şi îl preluăm acum la judeţ, cu destinaţie precisă de parc de cercetare-inovare Tetapolis. Acolo va urma să investim şi noi alături de universităţi şi de Tetarom să facem acest obiectiv.

ZIUA de CLUJ: În luna august a anului trecut aţi anunţat începerea demersurilor pentru realizarea unui centru internaţional de conferinţe şi expoziţii la Cluj. Care este situaţia acum?

Alin Tişe: Pentru centrul internaţional de conferinţe nu există financiar resurse să-l construim noi, avem un teren potrivit înspre aeroport care s-ar preta la asta. Acolo, neavând resurse, pentru că vom face spital şi drumuri şi celelalte, singura variantă ar putea fi într-un parteneriat cu un investitor privat. Acum urmează să decidem acolo, terenul există, nu există bani în buget pentru obiectivul acesta, din păcate, în anul acesta.

PSD şi UDMR nu vor stadionul la primărie

ZIUA de CLUJ: Cum rămâne cu ideea de a transfera stadionul Cluj Arena la municipiu pentru a fi administrat împreună su Sala Polivalentă?

Alin Tişe: Noi l-am preluat la bugetul CJ şi îmi menţin punctul de vedere că pentru a fi bine administrat, va trebui să-l gestionăm unitar cu primăria. Până acum nu am promovat proiectul de hotărâre de consiliu judeţean de transfer, pentru că nu a existat încă o majoritate care să dorească acest lucru. Adică, nici UDMR, nici PSD nu au dorit înainte de alegeri să discute acest subiect, am preferat să amânăm, pentru că este nevoie de 25 de voturi (liberalii au 18 voturi, n. red).

Voi avea o nouă discuţie cu UDMR şi cu PSD, voi veni cu argumentele de ce ar fi bine să fie administrat de primărie, de ce ar trebui să fie o chestiune unitară, fiind vorba tot de banii clujenilor, şi într-o parte şi în alta. Dacă voi avea o majoritate de 25 de voturi, asta presupune o parte de la PSD şi UDMR, dacă vor înţelege şi ei că este soluţia cea mai bună, atunci voi pune proiectul pe ordinea de zi.

Dacă nu există o majoritate conturată şi consideră consilierii judeţeni şi partidele că este important să gestionăm noi şi să cheltuim din bugetul judeţului, eu nu voi forţa în nici un fel. Eu îmi doresc şi cred că asta este cea mai bună soluţie.

Eu am încercat în acest mandat să găsesc calea comună, negociată cu celelalte partide şi nu prin metoda pumnului în gură pentru un proiect sau altul. Aş prefera să existe o discuţie şi să găsim varianta cea mai bună, să fie administrat cât mai eficient. Cred că toată lumea îşi doreşte asta, să avem evenimente cât mai multe.

Un nou parc aproape de centrul Clujului

ZIUA de CLUJ: Aţi amintit de terenul din zona Hasdeu, pe care îl deţine CJ Cluj, şi pentru care aţi avut o dispută cu cei de la Kruk. Dacă nu se face spital acolo, ce aveţi de gând cu acel teren, e într-o zonă foarte bună, la doi paşi de centrul Clujului?

Alin Tişe: Litigiul cu cei de la Kruk s-a terminat, am operat schimbările în cărţile funciare. Sunt total împotrivă la a se face acolo un mall, aşa cum s-a gândit acum câţiva ani, îmi doresc un obiectiv de interes public sau dacă nu, un parc, dacă nu vom reuşi să construim o clădire pentru comunitate. Aici va trebui ca împreună cu primăria să decidem, pentru că este o zonă practic aglomerată a oraşului şi va trebui să ţinem cont de noul plan urbanistic general şi de ceea ce se va construi acolo.

Primăria are acum în analiză un eventual parking şi un parc. Vom vedea ce se degajă din discuţia cu primăria şi ceea ce e important să ştie oamenii e că nu vrem să aglomerăm încă o dată în plus acea zonă, zonă de spitale. Dacă nu vom găsi o oportunitate pentru un obiectiv public, mai degrabă până se ia o asemenea decizie, să devină parc. Poate fi un obiectiv comun cu primăria, noi să punem terenul şi ei să facă investiţia.

Loading...
Comenteaza