Administraţie

REALITATE TV Cluj: Şmecherii imobiliare în Gruia VIDEO

Vorbim despre şmecherii în urbanismul clujean. Cum se procedează? Se ia o autorizaţie de reamenajare şi extindere mică la o casă dărăpănată, care apoi se demolează, iar în locul ei apare un bloc. Realitatea TV Cluj vă prezintă mai multe cazuri din acelaşi cartier, la distanţe de câteva sute de metri unul de celălalt. Primarul Emil Boc spune că va verifica situaţiile şi dă asigurări că primăria emite doar autorizaţii legale. În schimb, arhitectul şef al oraşului spune că proiectanţii se folosesc de un subterfugiu.
Publicitate

Cartierul Gruia din Cluj-Napoca este plin de panouri de şantier care anunţă extinderi ale unor case. În majoritatea cazurilor, însă, se construiesc imobile noi.  La câteva sute de metri distanţă, pe panoul de şantier scrie reamenajare şi extindere mică, dar fosta casă este demolată aproape în totalitate.  Vecinul casei lipite de cea care se demolează spune că i-au apărut crăpături în pereţi.

"Eu cred ca nu e extindere mica pentru ca e afisat acolo un proiect care extindere mica nu poate fi. Au demolat ca e o juma de bascula de caramizi in curte. S-ar putea sa-i afecteze proprietatea? deja s-a afectat e un perete comun pe care au aparut fisuri", a spus Răzvan Subaşcu, vecin. Poliţiştii locali chemaţi la faţa locului au scris în procesul verbal că nu s-au făcut modificări la construcţie.

Acelaşi cartier, altă extindere, dar în fază avansată. Pe o autorizaţie de extindere s-a ridicat un bloc cu şase etaje. Vecinii sunt exasperaţi.

"A crescut un bloc care putem sa zicem e contra regulilor de urbanism, regulilor de bun simt. ani de zile primaria si consiliul local au adus hotarari ca nu mai aprobam blocuri intre case si totusi uitati ce e aici", spune Iosif Farkas, vecin.

Constructorii spun că reporterii Realitatea TV nu înţeleg termenul de extindere. Primarul Emil Boc a promis că va verfica situaţiile semnalate de Realitatea TV Cluj. Arhitectul şef al oraşului dă vina pe Planul Urbanistic General învechit, în care zona unde a fost ridicat blocul apare ca centru de cartier. Planul Urbanistc al Clujului datează din 1999, iar cel nou se află în lucru de câţiva ani.

Reporter: Alin Golban
Operator: Florin Dan

Publicitate

Comentarii

Tot GRUIA

thumb down thumb up
luni, 10 martie 2014, 22:46
de Viorica Cuglesan

Dar BLOCUL care s-a ridicat pe strada serpuitoare al domnului Stefu Virgil ce autorizatie are ? se vede de la hotelul Napoca o constructie cu 6 etaje !!!!! e incredibil ! Domnule Boc asteptati sa cada tot dealul cetatuia ?! Va rog sa luati masuri.
raspunde

Str. Serpuitoare

thumb down thumb up
luni, 2 martie 2015, 17:30
de Adela

Degeaba comentati pe net ca nu va ia nimeni in sema. daca vreti ca cei de la primarie sa verifice, trebuie sa faceti sesizare scrisa si semnata, la Inspectoratul de Stat pentru Constructii sau la sediul primariei. Daca sinteti dintre vecini, cu atit mai mult, puteti argumenta ca zona e in pericol de alunecare, pentruca sialte case s-au inclinat sauau alunecat, si terenul din zona aluneca chiar si cind nu sint constructii pe el. Si, se pare ca se va face un etaj in plus dupa primirea autorizatiei.
raspunde

domle Boc

thumb down thumb up
miercuri, 12 octombrie 2016, 23:38
de bovis

cum va merge Farmacia?
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.