Administraţie

Revoluția publicității. Primăria vrea să scoată mesh-urile din oraș. "Clujul nu merge cu telecomandă"

Te deranjează mesh-urile din Cluj, care acoperă fațadele unor clădiri, chiar și în zona centrală a orașului? Primăria vrea să scape de ele.

Primăria clujeană a organizat vineri o dezbatere publică privind noul regulament de amplasare a publicității stradale. Acest nou regulament a fost realizat de un grup de lucru format din angajați ai municipalității și specialiști, inclusiv "părintele PUG", Adrian Borda. Actul împarte orașul în trei zone, din punct de vedere al publicității outdoor: ZPR (zona de publicitate restrânsă) 1 - 50 de străzi și piețe din zona ultracentrală, ZPR 2 - care cuprinde celelalte străzi din zona centrală, și ZPL (zona de publicitate lărgită), practic restul municipiului.

Cea mai importantă și, în același timp, cea mai contestată prevedere a regulamentului este scoaterea mesh-urilor din Cluj. În anexa 3 a documentului există un tabel unde se arată că mesh-urile pot fi amplasate numai în ZPR 1, dar numai cele temporare, realizate cu ocazia unor evenimente, manifestații culturale sau sportive. De aici a început "păruiala".

"Grupul de lucru a realizat un regulament care vine să protejeze calitatea arhitecturii și clădirile valoroase", a susținut Claudius Daniel Pop.

"Noi trăim din asta. Orbit, Coca Cola, Pepsi nu sunt evenimente! Avem 1.459 de angajați și aducem 45 de milioane de euro în Cluj. Primesc bani din publicitatea outdoor instituții de stat sau asociații de locatari", a spus Rareș Mureșan, reprezentantul unei agenții de publicitate.

"La noi se face publicitate în mod sălbatic, spre deosebite de altă țări. Înțeleg că e o industrie care aduce bani. Dar câți bani pentru cât deranj? Clujul nu merge cu telecomandă, publicitatea stradală e o informație nesolicitată pe care trebuie să o păstrăm în limite rezonabile. În interior, ea trebuie să fie mai puțin agresivă, în exterior, mai mult. Acoperirea fațadelor cu mesh-uri nu este un lucru firesc. Oricât e de dureros pentru industrie, trebuie să vă gândiți că e un joc de sumă nulă: scad spațile, cresc prețurile", a spus arhitectul Adrian Borda.

"Există cerere, am fi foarte proști să nu o onorăm. Primăria câștigă din această publicitate", a fost reacția lui Rareș Mureșan. "Este incorect față de operatorii economici. Se face o discriminare - tu ești eveniment, ai voie, tu ești operator economic, du-te la marginea orașului. Trebuie să aibă toți drepturi egale", a subliniat și Codruța Kali.

Primarul Emil Boc a intervenit și le-a sugerat publicitarilor să investească în panouri digitale. "Nu sunt de acord cu interdicțiile totale, dar suntem aici să discutăm. Epoca mesh a cam trecut, nu e de mare viitor. Hai să trecem pe ce vedem în occident. Acolo se folosesc panouri digitale. Știu că e ușor să scrii pe o cârpă, dar ia puneți niște bani și investiți în panouri electronice", a afirmat Boc.

Discuției i s-a adăugat unul dintre organizatorii Electric Castle, care a vorbit despre calitatea mesh-urilor din Cluj și despre felul în care municipiul gestionează în prezent publicitatea outdoor. "Sunt singurul care vorbește în calitate de client, de investitor. Din punctul meu de vedere, nu e o opțiune interzicerea mesh-urilor. Ar trebui să discutăm despre felul în care trebuie să fie făcută comunicarea stradală. Mie mi se pare că sunt montate și produse prost. E o problemă de structură. Mesh-ul pe o schelă nu arată ca un mesh pe o structură special realizată pentru ele. Lipsește o organizare la nivel intern a Primăriei despre cum trebuie să arate lucrurile. Toată lumea face cum o taie capul. Problema publicității este ca problema parcărilor: sunt unii care parchează pe trotuar sau pe spațiul verde. Mesh-urile amplasează asimetric față de alte repere, nu se ține cont de iluminat, de prindere. Ar trebui să existe un caiet de gestiune al spațiilor outdoor din oraș. Trebuie făcută o curățenie la nivel de regulament", a spus Lucian Brănișteanu.

Conform regulamentului, se interzice acoperirea cu orice mijloc de publicitate a suprafeţelor vitrate (cu geamuri) ale clădirilor. De asemenea, se interzice inscripționarea reclamelor pe copertine/ parasolare/umbrele în zona de publicitate restrânsă. Casetele luminoase sunt limitate la 1,2 metri pătrați, în mod excepțional la șase metri pătrați.

În ZPL 1 vor mai putea fi folosite doar afișe, firme, indicatoare publicitare direcționale și panouri publicitare mobile.

Regulamentul are și un capitol de sancțiuni. Amenzile pentru abaterile la prevederile din document sunt cuprinse între 1.000 și 20.000 de lei. Cele mai drastic sunt sancționate folosirea mijloacelor de publicitate sonore care pot tulbura liniştea publică, a vehiculelor publicitare care nu au obţinut aviz pentru publicitate temporară sau a mijloacelor de publicitate luminoasă care pot perturba traficul auto şi pietonal, respectiv nerespectarea obligaţiei de a readuce amplasamentul şi mediul înconjurător la starea iniţială.

Cei prezenți au fost invitați să depună propuneri scrise până vinerea viitoare pe consultarepublică@primăriacluj.ro. Emil Boc a precizat a pus punct discuției propunând o nouă dezbatere publică în ianuarie. Prevederile urmează să fie supuse apoi unei alte dezbateri, în Consiliul Local, care îi va da forma finală.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.