Administratie
S-a semnat contractul de construcţie pentru staţiile de transfer al deşeurilor din Cluj
de Ziua de Cluj, 10 februarie 2012, 21:14
Contractul pentru construcţia celor trei staţii de transfer al deşeurilor în programul european de gestionare a deşeurilor din Cluj, în localităţile Gherla, Huedin şi Mihai Viteazul, a fost semnat ieri.
Contractul, care face parte din proiectul "Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Cluj", a fost semnat între Consiliul Judeţean (CJ) Cluj şi asocierea dintre Confort SA, Atzwanger SpA, Ladurner Impianti SRL şi Vel Service SA, pentru o sumă de 5,59 milioane de lei, plus taxa pe valoarea adăugată.
După finalizarea construcţiei la cele trei staţii de transfer, gunoaiele din Cluj vor fi transportate la depozitul ecologic judeţean din Cluj-Napoca, "unde vor fi supuse unui proces complex de sortare şi compostare a deşeurilor organice, respectiv depozitare", spune preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe. Acesta a adăugat că lucrările efective vor debuta "de îndată ce condiţiile meteorologice o vor permite".
Staţiile de transfer vor fi construite în localităţile Gherla, Huedin şi Mihai Viteazul, în 12 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, la care se adaugă perioada de notificare a defecţiunilor, de 24 de luni.
Sistemul integrat de gestionare a deşeurilor din Cluj are o valoare totală de aproximativ 76 de milioane de euro. Contractul pentru închiderea rampelor de gunoi existente, declarate neconforme de Uniunea Europeană, are o valoare de 51 de milioane de lei. Licitaţia pentru acesta din urmă va fi organizată şi ea de CJ, în vreme ce lucrările pentru drumurile de acces la depozitul ecologic din Cluj-Napoca fac, de asemenea, obiectul unei licitaţii, calculată la 2,6 milioane de lei.
(D.A.)