Se face primul pas pentru "centura metropolitană". Boc vede altfel lucrurile: „Mai creăm un ambuteiaj enorm la intrarea în Cluj" - VIDEO

Se face primul pas pentru
Ne punem în mişcare. Proiectul centurii metropolitane a Clujului a ieşit din ceaţă, dar numai pe jumătate.

Veste bună pentru clujeni: Ministerul Transporturilor scoate din uitare proiectul Transregio Feleac, aşa-numita centură metropolitană a municipiului. Compania Naţională de Investiţii Rutiere a cerut săptămâna trecută Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP Cluj) o estimare a costurilor realizării studiului de fezabilitate pentru o parte din proiect.

„Acum o săptămână am primit o adresă din partea companiei (Direcţia Fonduri Nerambursabile din CNIR n.r.) şi a Ministerului Transporturilor o evaluare a studiului de fezabilitate (SF) a legăturii de la Gilău până la Cora. Este faza întâi a proiectului, iar faza a doua va fi programată probabil la anul. Ne ocupăm de şapte zile să scoatem la licitaţie studiul, compania ne-a dat mandat. Zilele acestea sper să stabilim valoarea estimată a studiului de fezabilitate; acesta ne va da trei variante de traseu.

În principiu, şoseaua pleacă din sensul giratoriu de la Cora, ocoleşte Floreştiul şi Gilăul şi se va insera în DN1, înaintea Terasei Căpuş, unde se va realiza un sens giratoriu. Până acum, centura aceasta a fost o poveste, acum e concret. Poate la rectificarea bugetară din vară vom primi sume şi pentru elaborarea SF-ului pentru faza a doua a proiectului", a spus Gelu Cecan, directorul DRDP, la Realitatea FM Cluj.

Toată emisiunea "1 la 1" de luni, despre autostrăzi, drumuri naţionale şi "insule" de pe DN1, aici:

Primarul Clujului s-a plâns luna trecută, tot la Realitatea FM, că Guvernul Grindeanu sfidează capitala Transilvaniei prin excluderea proiectului centurii metropolitane din bugetul naţional pe 2017. „Ceea ce cerem noi este o prioritizare a proiectelor, pentru că banii există. Nu cerem bani de la sănătate, de la educaţie, de la apărare - ştim care sunt domeniile nenegociabile. Ai 138 de milioane de euro alocaţi pentru centura metropolitană şi nu îi foloseşti, ba chiar există riscul să îi pierzi, dacă nu îi cheltui până în 2020; asta este o sfidare fără precedent la adresa Transilvaniei şi a Clujului, care este inima Transilvaniei. Banii nu se pot cheltui pentru altceva, decât dacă guvernul vrea să schimbe Master Planul. Eu sper ca eroarea să fie corectată cât mai repede cu putinţă", spunea Emil Boc.

Transregio Feleac apare în Master Planul General de Transport, trimis Comisiei Europene şi eligibil pentru atragerea a 138 de milioane de euro din bani comunitari. Interesant este că oraşul obţinuse pe ultima sută de metri înainte de trimiterea documentului ca proiectul să nu fie fazat, ci realizat concomitent. CNIR s-a întors însă la fazare şi doreşte un studiu de fezabilitate doar pentru o parte de lucrare.

Primarul Emil Boc s-a arătat nemulţumit de abordarea Ministerului Transporturilor. „Tronsonul Cluj (Nodul N Mănăştur) - centura de sud - Selgros - Nodul centura Apahida / Vâlcele) este VITAL pentru deblocarea traficului în Cluj. Se pune căruţa înaintea cailor. Sau cel puţin să se lucreze concomitent la ambele sectoare. Tronsonul 1 e necesar, dar fără corelare cu al doilea nu facem decât să mai creăm un ambuteiaj enorm la intrarea în Cluj. Deci tronsonul din Cluj-Napoca trebuie prima dată. Sper să îşi schimbe strategia în interesul clujenilor", a spus Boc.

Transregio Feleac are lungimea totală de 38,3 km şi un cost estimat iniţial la 126,3 milioane de euro. Drumul Gilău Vest - Cluj-Napoca Vest are 14,1 km şi se intersectează cu Autostrada Transilvania. Realizarea acestei şosele i-ar ajuta foarte mult pe locuitorii din Floreşti, care stau zilnic în ambuteiaje pe DN 1.

Drumul costă 40,5 de milioane de euro şi are trei sectoare: centura Gilăului, 2,3 km, legătura cu Clujul, prin partea de nord a localităţii Floreşti, 9,9 km, şi travesarea DN1 până în zona Colina, unde ar urma să facă joncţiunea cu centura, 1,9 km.

Cea de-a doua parte este centura Clujului, care pleacă din zona de sud-vest a oraşului şi trece prin spatele cartierelor Mănăştur, Zorilor, Bună Ziua, Gheorgheni, Someşeni, până spre Apahida. Acest tronson de drum are 24,2 km şi ar urma să coste 85,7 milioane de euro.

Sectoarele sunt Cluj SV - Selgros, cel mai scump, 67 de milioane de euro, respectiv Selgros - Bulevardul Muncii. Un ultim sector, Bulevardul Muncii - Apahida, este un drum existent cu o bandă pe sens, care ar urma să fie extins la două benzi pe sens.

Loading...
Comenteaza