Administraţie

Se pregătesc schimbări privind transportul în comun din Floreşti. Şi în traficul de pe DN1

O intervenţie în Consiliul Local Cluj-Napoca şi o discuţie la Primăria Floreşti duc la modificări în transportul public de persoane dintre cele două localităţi.
Publicitate

Liberalul Radu Moisin a intervenit într-o şedinţă de consiliu local şi l-a întrebat pe directorul Companiei de Transport Public, Liviu Neag, dacă nu ar fi o idee bună ca liniile metropolitane din Floreşti să îşi continue drumul până în centrul Clujului. Momentan, cinci dintre cele şase linii se opresc în staţia Bucium, de unde călătorii se îmbarcă în autobuze urbane.

"S-ar reduce traficul", consideră Moisin

„Consider că în felul acesta s-ar reduce aglomeraţia în Floreşti şi Mănăştur. Mulţi dintre călători sunt deranjaţi că trebuie să schimbe autobuzele în zona Bucium şi preferă să se deplaseze cu maşinile personale. Sunt convins că floreştenii vor fi mai tentaţi să îşi lase automobilele acasă dacă vor avea confortul unei curse directe până în centrul Clujului", a spus Moisin.

În acest moment, doar M26 vine până în zona centrală a municipiului; staţia sa terminus este la Opera Maghiară. Propunerea lui Moisin a fost discutată la Primăria Floreşti, iar prima măsură este că, foarte curând, încă o linie metropolitană va fi prelungită.

„Am discutat cu domnul Neag şi am convenit să ducă încă o linie până în centrul Clujului. Este vorba despre M21, care va urma traseul Cetatea Fetei - Tăuţiului - Poligonului - DN1 - Piaţa Mihai Viteazu. Călătorii vor utiliza un bilet simplu şi preţul abonamentelor nu va fi mai mare", a explicat Horia Şulea, primarul Floreştiului. În acest moment, cei care au un abonament pe o linie metropolitană primesc gratuit un abonament pe o linie urbană. Prin prelungirea liniilor, abonamentul gratuit va dispărea. „În cel mai scurt timp, toate liniile din Floreşti vor merge până în Mihai Viteazu", a subliniat Şulea.

"Floreştiul va avea două centuri", anunţă Şulea

Alături de prelungirea liniilor, Floreştiului are în vedere încă patru măsuri, directe sau indirecte, prin care traficul rutier de pe DN1 ar putea fi fluidizat.

Prima intră în vigoare la finalul lunii: pornirea semafoarelor inteligente de pe DN1; semafoarele sunt instalate, iar în noaptea de joi spre vineri s-au aplicat noile marcaje, conform cărora de pe majoritatea străzilor secundare nu se va mai putea executa viraje la stânga, pe drumul principal.

A doua măsură este legată de şcoala pe care Floreştiul o construieşte în zona Cetatea Fetei. „Va fi gata la începutul anului şcolar 2016-2017 şi va putea primi 900 de copii. Asta înseamnă că 900 de copii nu vor mai fi obligaţi să facă naveta la Cluj", a spus Horia Şulea. Odată cu apariţia şcolii, primarul doreşte şi introducerea unei curse CTP interne, care să parcurgă comuna şi să poată transporta copiii, profesorii şi învăţătorii la unitatea de învăţământ nou construită.

Cea de treia soluţie este centura de sud, care intră acum în linie dreaptă. Primăria trebuie să desemneze câştigătorul licitaţiei pentru drumul care ar urma să lege Floreştiul de zona Sfântul Ion a Clujului. Lucrarea va fi executată anul acesta, dacă nu cumva apar contestaţii şi procese, iar finanţarea a fost obţinută prin contractarea unui credit bancar.

O a patra măsură este asfaltarea centurii de nord a comunei, un fost drum agricol pe care temerarii circulă şi acum. „Joi am optimizat puţin drumul, l-am reprofilat, compactat şi am adăugat material pietros. Este un drum de macadam pe care însă dorim să îl asfaltăm. Sperăm să obţinem o finanţare europeană prin intermediul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Am mers la AFIR cu patru proiecte: drumul de nord, lărgirea străzii Eroilor, o creşă de 160 de locuri în Cetatea Fetei şi reabilitarea căminului cultural din satul Tăuţi, care ar urma să devină o casă de cultură", a mai afirmat Horia Şulea.

 

 

Publicitate

Comentarii

Superb

thumb down thumb up
vineri, 18 martie 2016, 14:23
de madriano

Nesimtitul de Neag are autobuze pentru floresteni, dar nu are pentru clujeni. Cand fac clujenii solicitari pentru prelungirea unor trasee sau pentru cresterea frecventei curselor, raspunsul standard a lui Neag e ca nu are autobuze si soferi. Daca prelungeste cursele din Floresti, va trebui sa mareasca si numarul de autobuze aflate pe traseu, pentru a mentine aceeasi frecventa a curselor, deci pentru asa ceva are resurse.
raspunde

vin alegerile??????

thumb down thumb up
sâmbătă, 19 martie 2016, 16:23
de jijie codrean camelia

Pana la piata ......ce sa spunem mare lucrare,sa fie pana la gara!!!! Oare ce legaturi sunt din piata ????? Oamenii trebuie sa coboare pe traseu sa ia alt mijloc de transport ,deci doua linii de facut abonament,oare unde s-au gandit sa propuna asa ceva? Poate ca masini sunt dar soferi pauza fiindca asa stiu sa aprecieze oamenii si sa ii plateasca....cu cine se consulta ei cand iau asemenea decizii???
raspunde

Doamne fereste-ne de cei nestiutori

thumb down thumb up
sâmbătă, 19 martie 2016, 18:06
de delia

Vai, vai bag mana in foc ca domnul acela din consiliul local habar nu are cati oameni circulam cu m21 si copilasi care merg la scoli gimnaziale in manastur si le e ff beneficaq statia din bucium,plus cei care muncim in zorilor si este vitala legatura din bucium , cum sa judeci asa slab si sa pui 2 linii cu acelasi traseu cetatea fetei-centru m26 si cetatea fetei-aberant cica centru inca o linine de ce atata rautate si atata inconstienta mai ales solutii propuse de cei care circula cu masini personale sau ale primariei, Domnule Neagu fiti intelept cum va stim si nu va luati dupa consilierii sin Floresti care habar nu au cu ce idei tampite sa mai vina sa bruieze si ei CTP ce functioneaza f bine parerea mea .
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.