"Semnal de egoism". Boc nu vrea să primească deşeurile comunelor din jurul Clujului în noua rampă

Un consilier local i-a propus primarului Emil Boc să primească şi gunoaiele din comunele învecinate în rampa Regiei Autonome a Domeniului Public, dar a fost refuzat.

Consilierul local PSD Dan Morar a intervenit în şedinţa de miercuri şi a întrebat dacă alte comune, precum Baciu, Feleacu sau Apahida, nu şi-ar putea trimite deşeurile la Cluj. Cele din Baciu, de exemplu, sunt trimise în judeţul Sibiu. Municipiul Cluj-Napoca a investit 4,6 milioane de lei pentru a deschide o nouă rampă de gunoi, temporară, la Pata Rât, administrată de RADP.

"Orice schimbare produce două efecte: scade durata de viaţă a rampei, care poate funcţiona doi ani, noi sperăm chiar mai mult, având în vedere că doar în 2019 ar putea fi gata Centrul de Management Integrat al Deşeurilor (CMID) al Consiliului Judeţean; apoi am investit banii clujenilor în noua rampă şi ne ia Curtea de Conturi.

Ar trebui gândite preţuri diferenţiate, ar fi complicat. Eu cred că Asociaţia de Dezvoltare Metropolitană trebuie să gândească soluţii, aşa cum am făcut şi noi, la fel şi CJ. Alţii să gândească pentru judeţ, nu noi", a răspuns Boc.

"Consider că dăm un semnal de egoism şi nu e corect", a spus Morar, subliniind că, dacă şi Oradea proceda la fel, clujenii ar fi rămas cu gunoaiele în stradă. "Eu pot să investesc bani pentru municipiu. Aşa e legal. Şi nu avem suprafaţă suficientă. Dacă se va putea în viitor, ne vom gândi. Vă mulţumeşte acest răspuns?""În parte", a fost dialogul final dintre cei doi.

În acest moment, localităţile din judeţ îşi transportă deşeurile în diferite rampe din judete precum Sibiu, Satu Mare, Covasna, Sălaj sau Bihor, iar de vină este întârzierea uriaşă a CMID, centrul pe care Consiliul Judeţean s-a angajat să îl construiască din fonduri europene.

Loading...
Comenteaza