Administraţie

Şi-au stricat maşinile în gropi. Primăria plăteşte 16.500 lei despăgubiri

Şi-au stricat maşinile în gropi, iar primăria plăteşte reparaţiile. Primăria Cluj-Napoca a fost pusă recent la plată, prin sentinţă judecătorească, în cazul a două maşini avariate din cauza gropilor din asfalt. Alte zeci de procese sunt pe rol. O companie de asigurări a intentat procese pentru recuperarea banilor daţi clienţilor care şi-au stricat maşinile în gropi. Primarul Emil Boc susţine că puţine cereri au şanse de câştig.
Publicitate

Dacă aţi dat cu maşina în gropi, puteţi da în judecată primăria să plătească pagubele. O demonstrează două cazuri în care primăria a fost obligată la plata unor despăgubiri de peste 9.000 de lei, respectiv aproape 7.500 de lei. Trebuie să îndepliniţi anumite condiţii, explică avocatul companiei de asigurări care a câştigat procesele.

"În momentul in care se poate demonstra cu certitudine ca avaria s-a produs in urma coliziunii cu un ostacol sau a intrat cu masina intr-o groapa, in asemenea caz se pot cere despagubiri, dar trebuie probata legatura de cauzalitate intre accident, existenta obstacolului, nesemnalizarea lui si producerea prejudiciului", a declarat Marius Harosa, avocat.

De asemenea, şoferul trebuie să circule cu viteză regulamentară. Instanţa de judecată arată că primăria are obligaţia să repare sau să semnalizeze gropile.

PRIMĂRIA PUSĂ LA PLATĂ
SURSA MOTIVAREA INSTANŢEI

"Administratorul drumului public are obligaţia de menţinere în stare tehnică corespunzătoare a drumului public prin semnalizarea obstacolelor aflate pe partea carosabilă şi prin luarea măsurilor necesare pentru înlăturarea acestor obstacole, în caz contrar, acesta poate fi tras la răspundere civilă, în condiţiile legii".

Primarul Emil Boc spune că multe procese au apărut în urma lucrărilor la linia de tramvai din oraş. Nici acum însă partea carosabilă de lângă linia de tramvai nu arară mai bine.

 

Potrivit primarului, lucrările la banda paralelă cu linia de tramvai vor începe după 1 mai. Mulţi şoferi nu merg la instanţă de teama proceselor lungi. Procesele prin care primăria a fost pusă la plată au durat între 4 şi 5 ani.

 

Publicitate

Comentarii

OK. și mai departe...

thumb down thumb up
miercuri, 30 aprilie 2014, 11:40
de cjn

Primăria de la cine ia banii? Sau tot noi plătim pentru incompetența unor angajați bugetari (de la tehnic și juridic). Normal există o clauză și cerință de bună execuție, de garanție. Acestea nu își produc efectul? Dacă nu, atunci să plătească angajații din a căror neglijență s-a ajuns aici. Evident, asta nu în 2 mai că... este zi liberă și ”se recuperează” (angajații nu ziua...)
raspunde

mai departe ce?

thumb down thumb up
miercuri, 30 aprilie 2014, 13:59
de tot un clujean

Să plătească firmele care au făcut lucrările respective... Toți ziceți că bugetarii nu fac nimic „pe bani publici”, dar ce salarii au bieții.. și toată lumea trage pe ei. Nu-s de acord să plătească primăria...
raspunde

mai departe ce?

thumb down thumb up
miercuri, 30 aprilie 2014, 14:03
de tot un clujean

Să plătească firmele care au făcut lucrările respective... Toți ziceți că bugetarii nu fac nimic „pe bani publici”, dar ce salarii au bieții.. și toată lumea trage pe ei. Nu-s de acord să plătească primăria...
raspunde

Cine sa platesca ?

thumb down thumb up
joi, 1 mai 2014, 12:18
de Piticul

Cine sa platesca ? Pai TFG-ul ( Transferoviar Grup ) a platit destul domnilor Tise,Apostu.Boc si altor domni ca sa castige contractul ! De unde sa mai plateasca bietul domn Mitica ? La Andreicut ia dat o gramada de bani sa-l premieze cu Crucea Transilvana, sa-i mai ierte Dumnezeu din pacate ! De unde sa mai dea bani pentru reparatiile masinilor stricate ? Si concediile platite jurnalistilor clujeni Rares Bogdan, Silviu Manastire tot el le-a achitat ! Ma mir ca mai poate duce atatea poveri, saracul domn Mitica ! Unde mai pui si grija atator salariati pe care-i plateste fara sa produca nimic ( asta-i parerea lui Mitica ) ! Hmmm.....Furnicutele mai cer si salarii ! Nesimtitele !
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.