Administraţie

Spitalul Regional de Urgenţă, cu investitori sau pe cont propriu

Consiliul Judeţean (CJ) Cluj are capacitatea de a construi Spitalul Regional de Urgenţă, indiferent dacă va coopta sau nu un investitor privat, a anunţat preşedintele Alin Tişe.

O primă procedură de licitaţie în cazul proiectului Spitalului Regional de Urgenţă a fost demarată deja de CJ. Astfel, preşedintele Alin Tişe a declarat că speră ca până în toamnă să poată miza pe documentaţia tehnică ce va sta la baza construcţiei Spitalului Regional de Urgenţă. El a precizat că va avea în vedere inclusiv propunerea ce va veni din partea investitorilor coreeni care s-au arătat interesaţi de acest proiect. Dacă însă investitorii nu vor accepta condiţiile administraţiei judeţene, atunci, spune Tişe, va fi aleasă varianta creditului bancar.

Pentru demararea proiectului Spitalului Regional de Urgenţă, primul pas constă în actualizarea documentaţiei tehnice, urmând ca ulterior să fie demarată procedura pentru cooptarea unui investitor, a anunţat liderul administraţiei judeţene, Alin Tişe. "Am avut un prim demers important, când am preluat oficial amplasamentul din Floreşti din custodia Ministerului Apărării. Este un teren generos, care va putea fi amenajat de investitor astfel încât acesta să-şi poată amortiza investiţia. Dar deocamdată va trebui să finalizăm licitaţia pentru atribuirea contractului ce vizează actualizarea documentaţiilor tehnice care vor sta la baza acestui poiect. Dacă totul merge bine, în toamnă putem spune la cât este evaluată investiţia şi ce posibilităţi avem pentru realizarea ei. De-abia apoi putem vorbi de procedura de atragere a unui investitor", a afirmat Tişe.

Acesta a recunoscut că un grup de investitori coreeni s-a arătat interesat de posibilitatea de a investi în acest obiectiv, însă spune că investiţia a stârnit interesul şi altor entităţi economice. "Vom organiza o licitaţie şi vom vedea exact cine vine cu o ofertă fermă. Indiferent cine vor fi cei interesaţi, vor fi nevoiţi să accepte condiţiile Consiliului Judeţean, pentru că noi vom intra într-o asociere cu un teren extrem de valoros, iar scopul principal va fi acela de a realiza un spital regional de urgenţă la standardele pe care le cere Uniunea Europeană. Pe lângă acest spital, investitorul va avea posibilitatea să-şi dezvolte şi alte obiective pentru a-şi amortiza investiţia. Toate aceste aspecte va trebui să le negociem, iar cine va veni cu cea mai avantajoasă propunere pentru Consiliul Judeţean ne va deveni partener în acest proiect", a precizat Tişe.

Dacă însă administraţia judeţeană nu ajunge la un consens cu investitorii, se va lua în discuţie o cu totul altă alternativă. Tişe a explicat că gradul de îndatorare al Consiliului Judeţean permite accesarea unui credit bancar pentru construcţia Spitalului Regional de Urgenţă, mai ales că în cadrul acestui proiect au fost cooptate şi administraţiile locale Cluj-Napoca şi Floreşti. Astfel ar urma să fie creat un buget multianual, la care să contribuie toate cele trei entităţi administrative. "Consiliul Judeţean îşi poate permite să acceseze acest credit bancar. În parteneriat cu celelalte două entităţi administrative, demersul realizării acestui proiect ar putea evolua foarte bine", este de părere Alin Tişe.

(D.A.)

 

Publicitate

Comentarii

felicitari!!!

thumb down thumb up
marţi, 5 iunie 2012, 10:23
de diana

va felicit din inima domnule Tise!!! imi place ca nu sunteti politicianul rigid si puneti mereu in aplicare planurile si promisiunile ce le faceti. sunteti printre putinii care au promis si au facut. aveti votul familiei mele si a cunostintelor mele!! bravo!!! sunteti un om jos palaria!!!
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.