Administraţie

Trebuia să fie gata acum, începe abia la anul. Floreştiul ia deja credit pentru construirea centurii

Primăria Floreşti va accesa un credit de peste 47 de milioane de lei pentru a construi drumul de legătură cu zona Sfântul Ion a Clujului, care trebuia să fie gata anul acesta.
Publicitate

Comuna Florești anunţă că a demarat licitația privind "Servicii de acordare credit bancar revolving", în valoare de maxim 47.672.339,40 lei, adică peste 10 milioane de euro, în vederea finanţării obiectivelor de investiții din comună.

Principala ţintă este construirea centurii de sud a comunei. Primăria Floreşti a promis că lucrarea va fi gata în acest an, dar a amânat începerea proiectului. În decembrie 2014, edilul Horia Şulea declara că va organiza licitaţia în primăvara lui 2015 şi că, după atribuire, dacă nu vor exista contestaţii, un termen de execuţie normal pentru acest drum ar fi de șase luni, ceea ce înseamnă că urma să fie finalizat în toamna aceluiaşi an. Iniţial, Şulea a dorit să contracteze un credit furnizor, dar nicio companie nu s-a arătat interesată. În acest moment, licitaţia internaţională pentru realizarea şoselei este în curs. A fost lansată în octombrie pe SEAP şi SIMAP (Suplimentul Jurnalului Oficial al Uniunii Europene), iar termenul de depunere a ofertelor este de 57 de zile.

În cazul licitaţiei pentru creditul bancar, termenul limită pentru primirea ofertelor este de 21.12.2015 ora 9.00, deschiderea ofertelor urmând să aibă loc în aceeaşi zi.

"Este vorba de o linie de finanțare ce va fi folosită la realizarea Drumului de Ocolire pe partea de sud, precum și la alte investiții publice. Bineînțeles, toate acestea pe lângă investițiile suportate din fonduri europene sau fonduri de la bugetul local. Este un instrument modern, care va greva bugetul anual al comunei cu mult sub nivelul maxim legal de 30%. Oricum, în prezent, comuna Florești are grad de îndatorare zero. Revenind la Drumul de Ocolire din păcate, iată, suntem nevoiți să ne descurcăm pe cont propriu, fără nici un ajutor. Vorbim de o investiție de aproximativ 27-30 milioane lei, o sumă considerabilă pentru o comună", a spus primarul comunei Florești, Horia Șulea.

Toti candidații care îndeplinesc cerințele minime de calificare vor fi preselectați și vor fi invitați să participe la etapa de negociere a procedurii. Comuna Florești va organiza etapa a doua a procedurii, respectiv cea a negocierii, cu candidații preselectați, pe baza invitației de participare, autoritatea contractantă rezervându-și dreptul de a desfășura negocieri în runde succesive, până la identificarea și stabilirea, pe baza criteriului de atribuire, a ofertei cu prețul cel mai scăzut, anunţă reprezentanţii primăriei.

Centura de Sud a fost evaluată de proiectantul Luca Way la 44 de milioane de lei, cu TVA inclus. Conform proiectului, drumul va porni din strada Tăuțiului și va face joncțiunea în Cluj-Napoca cu drumul Sfântul Ioan. Va avea o lungime de 2,685 km, la care se adaugă încă doi kilometri de bretele, 11 podețe și două poduri, precum și două girații și trei intersecții. Totodată, vor fi incluse și două bretele de legătură cu DN1, una în zona Metro și una în zona Polus.

Carosabilul va fi de 2 x 3,5 metri, pe o parte trotuarul va fi de 1,5 metri, iar pe cealaltă parte va fi inclusă și o pistă de biciclete, lățimea ansamblului trotuar - pistă de biciclete fiind de doi metri. Pe lângă acestea, vor exista rigole ranforsate, zid de sprijin pe coloane, șanțuri de beton, rambleu, piloți forați, filtre drenante, drenuri orizontale și, în mod evident, semnalizare rutieră.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.